Sunt trei lucruri care mi-au revoluţionat viaţa creştină şi umblarea mea: dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, iertarea totală a lui Dumnezeu şi viaţa în care Hristos este centrul.
- Dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu
“Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit intâi” (1 Ioan 4:19)
Acesta este lucrul care a revoluţionat umblarea mea creştină: a şti că Dumnezeu mă iubeşte orice s-ar intâmpla. Nu mă simt nesigur de dragostea Lui pentru mine. Nu mi-e teamă că se va opri din a mă iubi vreodată. Şi pentru că eu cred că sunt sigur de dragostea Lui pentru mine, dragostea Lui mă constrânge să alerg cu stăruinţă inainte şi pot experimenta mai bine binecuvântările care vin din aceasta, şi anume roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea.
- Iertarea totală a lui Dumnezeu
Numai când inţelegem iertarea totală a lui Dumnezeu, suntem eliberaţi pentru a primi dragostea Lui. Cred că ar fi aproape imposibil să primim dragostea lui Dumnezeu, dacă nu credem că suntem iertaţi în totalitate de păcatele trecute, prezente şi viitoare.
Domnul spune că “nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre”. El a plătit pentru păcatele noastre. El nu caută să ne condamne mereu şi mereu când păcătuim pentru că “acum deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus” (Romani 8:1). Şi “ Cel care a început in voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Hristos Isus.” (Filipeni 1:6).
Păcatele noastre nu sunt acoperite pentru un timp, ci au fost şterse pentru totdeauna prin sângele Mielului. El nu ne va ţine în seamă păcatele. Aşa că ar trebui să umblăm în bucuria iertării Lui.
- O viaţă în care Hristos este centrul
Trebuie sa devenim conştienţi de noua noastra poziţie în Hristos, faptul că suntem o creaţie nouă, sfinţiţi, sfinţi, “aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu eşti şi moştenitor prin Dumnezeu (Gal 4:7, vezi şi Romani 6:6-23). 2 Corinteni 5:17, 21 spune “Căci dacă este cineva în Hristos este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus, iată toate s-au făcut noi…Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”.
Când “privim ţintă la Isus” şi nu la păcatul nostru, când ne socotim cu-adevărat morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu in Hristos Isus Domnul nostru, păcatul nu va mai domni în trupul nostru muritor. (Romani 6:11, 12).