Saturday, May 29, 2010

Isus a spus, învăţându-ne să ne rugăm, că dacă iertăm pe ceilalţi atunci Dumnezeu ne va ierta şi pe noi. Pare a fi o contradicţie, cum se împacă?

Rugăciunea Domnului (sau mai bine zis, rugăciunea model) se găseşte în Matei 6:9-13 şi în Luca 11:2-4. În aceste versete Isus învaţă că vom fi iertaţi doar dacă noi iertăm pe alţii. Aceasta pare a contrazice natura necondiţionată a harului şi a iertării absolute. Soluţia rezidă în a ne gândi la Isus slujind în planul răscumpărător al lui Dumnezeu. Isus a slujit sub lege. El a zis în Matei 5:17, „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez legea sau profeţii; nu am venit să stric ci să împlinesc.”. În timpul lucrării Sale pământeşti, Isus a funcţionat sub Vechiul Legământ al Legii. Noul Legământ a fost iniţiat prin moartea lui Isus la cruce. Prin urmare, modalitatea noastră de a ne relaţiona cu Dumnezeu s-a SCHIMBAT după cruce şi iniţierea Noului Legământ. Aşa că creştinul, de această parte a crucii, este total iertat (trecut, prezent şi viitor) în momentul mântuirii.

No comments:

Post a Comment