Dumnezeu vrea să fim dependenţi precum a fost Hristos aşa că, Dumnezeu va lăsa ca unele eşecuri şi dureri să pună capăt autosuficienţei noastre, făcându-ne să privim la Hristos ca suficienţă în noi. În acest fel ne va fi mai uşor drumul către odihna în Dumnezeu, încrezându-ne doar în Hristos, în lucrarea pe care El deja a realizat-o prin noi.
Hristos a fost persoana cea mai dependentă care a existat vreodată pe pământ. Şi mulţi eşuează în a-L vedea aşa! Ei pot observa doar umblarea Lui prin această lume ca o persoana autosuficientă când de fapt în întregime, Cristos a fost dependent de Tatăl Său (Ioan 14:10).
Lucrarea Tatălui este de a ne conforma imaginii Fiului Său, toate circumstanţele de pe acest pământ vor lucra pentru a ne aduce la capătul suficienţei noastre, acolo unde ne vom găsi doar frustraţi de religia care nu produce roade.
Aşă că, frate, încetează să te mai lupţi! Cedează toatea drepturile tale, toate talentele, toate abilităţile tale şi lasă toate acele intenţii pentru a fi acceptat de Dumnezeu.
Când permitem lui Dumnezeu să se exprime pe Sine Însuşi prin talentele, abilităţile şi darurile noastre, te vei bucura de rezultate şi vei găsi viaţă în satisfacţie.
Mulţi nu-şi dau seama că Isus nu s-a înviat pe El Însuşi ci Tatăl L-a înviat şi că Isus era dispus e a sta în mormânt şi a se încrede în integritatea Tatălui Său că Îl va învia. S-a încrezut în Tatăl Său.
Independenţa nu este doar a merge în puterea cărnii/firii pentru a satisface toate dorinţele şi este a obţine rezultate pentru propria noastră aprobare.
O persoană independentă se roagă şi nu se odihneşte, cere şi nu se încrede ci întotdeauna trebuie să justifice acţiunile sale pentru a obţine o pace falsă.
Thursday, June 24, 2010
Thursday, June 17, 2010
ZDROBIREA - CHEIA SPRE CONDUCERE
Este foarte incert numărul persoanelor zdrobite din Biblie care au învățat dependența de Dumnezeu. Doar o persoană zdrobită este potrivită pentru conducere în împărăția lui Dumnezeu. Poți fi sigur de aceasta! Arată-mi un creștin nezdrobit și-ți voi arăta o persoană care se sprijină pe brațul propriei sale cărni pentru a-și împlini responsabilitatea. Arată-mi un creștin nezdrobit și-ți voi arăta o persoană care își
stoarce nevoia sa de acceptare și de auto-acceptare din munca sa. Are nevoie de muncă. Ia acest lucru de la el şi va intra în depresie. Vezi tu, sursa din care îşi trage stima nu este Isus, ci munca lui.
În ultimii ani ai vieții lui Pavel, munca sa i-a fost luată. Ținta sa de a evangheliza Spania a dispărut. El muncea din greu, dar nu a intrat în depresie din cauza ţintei pierdute. A scris cele mai încurajatoare epistole din închisoare, un loc al "nerealizărilor". A fost capabil să facă aceasta deoarece nu-şi hrănea nevoia cu împlinirea ţintelor tangibile. Ţinta sa mai mare era “să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). S-a apropiat și mai mult de scopul său în timp ce experimenta pasivitatea vieţii de închisoare. Încă o dată, te provoc pe tine, creştine! Care este sursa auto-acceptării tale? Cum sunt împlinite nevoile tale? Ce sau cine este sursa scopului vieţii tale? Cât de multe poate să-ți ia Domnul, iar tu, să continui totuși să-L lauzi și să te odihnești în acceptarea pe care o ai în Cristos?
De ce ești aici? Unii spun “ca să lucrez pentru Domnul!” Gândește-te la ceea ce a spus prietenul meu Tom Grady: “Acesta este motivul pentru care tu și soția ta ați avut copii? Ca să ducă o parte din munca din jurul casei? Îmi imaginez că ați planificat să aveți copii ca să puteți experimenta bucuria de a-i iubi și de a primi dragoste din partea lor. De a vă desfăta în ei și în biruințele lor, și de a-i mângâia în înfrângerile lor. Pe scurt, să dezvoltați o relație intimă cu ei.”
Noțiunea că Dumnezeu te-a renăscut în Cristos doar pentru a scoate mai multă muncă din tine este o perspectivă foarte greșită despre Tatăl nostru. Dumnezeu vrea să adopți versetul vieții lui Pavel: “ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10). În timp ce urmărești acest scop, roadele spirituale vor face să dispară tot ceea ce ține
de tine, pentru gloria lui Cristos. Oamenii au întrebat: “Ce să facem ca să îndeplinim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6:28, 29).
Bill Gillham
stoarce nevoia sa de acceptare și de auto-acceptare din munca sa. Are nevoie de muncă. Ia acest lucru de la el şi va intra în depresie. Vezi tu, sursa din care îşi trage stima nu este Isus, ci munca lui.
În ultimii ani ai vieții lui Pavel, munca sa i-a fost luată. Ținta sa de a evangheliza Spania a dispărut. El muncea din greu, dar nu a intrat în depresie din cauza ţintei pierdute. A scris cele mai încurajatoare epistole din închisoare, un loc al "nerealizărilor". A fost capabil să facă aceasta deoarece nu-şi hrănea nevoia cu împlinirea ţintelor tangibile. Ţinta sa mai mare era “să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). S-a apropiat și mai mult de scopul său în timp ce experimenta pasivitatea vieţii de închisoare. Încă o dată, te provoc pe tine, creştine! Care este sursa auto-acceptării tale? Cum sunt împlinite nevoile tale? Ce sau cine este sursa scopului vieţii tale? Cât de multe poate să-ți ia Domnul, iar tu, să continui totuși să-L lauzi și să te odihnești în acceptarea pe care o ai în Cristos?
De ce ești aici? Unii spun “ca să lucrez pentru Domnul!” Gândește-te la ceea ce a spus prietenul meu Tom Grady: “Acesta este motivul pentru care tu și soția ta ați avut copii? Ca să ducă o parte din munca din jurul casei? Îmi imaginez că ați planificat să aveți copii ca să puteți experimenta bucuria de a-i iubi și de a primi dragoste din partea lor. De a vă desfăta în ei și în biruințele lor, și de a-i mângâia în înfrângerile lor. Pe scurt, să dezvoltați o relație intimă cu ei.”
Noțiunea că Dumnezeu te-a renăscut în Cristos doar pentru a scoate mai multă muncă din tine este o perspectivă foarte greșită despre Tatăl nostru. Dumnezeu vrea să adopți versetul vieții lui Pavel: “ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10). În timp ce urmărești acest scop, roadele spirituale vor face să dispară tot ceea ce ține
de tine, pentru gloria lui Cristos. Oamenii au întrebat: “Ce să facem ca să îndeplinim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6:28, 29).
Bill Gillham
LIBERI ÎN HARUL LUI DUMNEZEU
Ce înseamnă să fii liber în harul lui Dumnezeu? Un bărbat numit Mark a spus: "Practic, nu am fost învățat nimic altceva decât legalismul”. Unul dintre exemplele sale a fost acesta: “Mi s-a spus că duminica îmi este permis să arunc de câteva ori mingea la coș, dar că nu pot să joc o partidă întreagă de baschet.”
“Mark,” am răspuns, “Biblia învață că legea dă naștere păcat, și-ți voi spune ce-mi trece prin minte. Mă întreb dacă exemplul cu aruncatul la coș se aplică și unui joc
pe jumătate de teren sau doar unui teren de baschet întreg?! Dar cu unul-la-unul, cum rămâne?... aud o lege și imediat încep să caut portițe de scăpare!”
“Înțelegi la ce mă refer?” am continuat. “Este ca și cu fariseii din timpul lui Isus. Aveau legile lui Dumnezeu, dar acestea nu erau suficient de bune. Așa că au inventat alte câteva sute de legi ale lor. De exemplu, în acel timp, în ziua de sabat se putea
scuipa pe o piatră, dar nu puteai scuipa pe pământ pentru că se făcea lut, a face lut însemna muncă, și nu se putea munci în ziua de sabat". În Ioan 9, Isus a vindecat un orb scuipând pe pământ și punând noroiul acela pe ochii omului, învățându-l să se ducă și să se spele într-o anume scăldătoare. Cu siguranță că Domnul nu avea nevoie de tină – a vindecat multe alte persoane cu o simplă atingere sau cuvânt- astfel că deseori mă întrebam de ce a făcut asta. Apoi am descoperit interpretarea fariseilor referitor la a scuipa pe pământ ca fiind încălcarea sabatului. Acesta a fost răspunsul. Orbul a fost vindecat în ziua de sabat. După părerea mea, Isus a procedat astfel în mod intenţionat pentru a încălca legea fariseilor! Era un ghiont intenţionat la adresa nebuniei legalismului lor.
Ipocrizia acestor legaliști este în mod clar revelată prin reacția lor față de vindecarea acestui bărbat. S-au bucurat împreună cu acel om când acesta a putut să vadă pentru prima oară în viaţa lui? Nu. îl laudă pe Dumnezeu pentru minunea aceasta? Nu. Iau în considerare ceea ce Cristos reclama demonstrând autoritatea pe care o avea? Nu. Puţin le păsa de aceste lucruri.“Știm că Omul [Isus] acesta este un păcătos” (Ioan 9:24). Cum ştiau asta? Deoarece, conform tradiţiilor lor, El încălcase sabatul. Ei spuneau "Nu ne duce în confuzie cu fapte sau minuni. Suntem convinşi."
Nu este ridicol? Dar asta este exact ceea ce se întâmplă sub lege. Imediat începi să cauți portițe întrebându-te despre excepții, şi trebuie să începi să le faci din ce în ce mai complicate pentru a acoperi toate situaţiile posibile. Apoi, o dată ce ai construit acest sistem elaborat, eşti obligat să-l aperi împotriva oricărei provocări. La fel ca oricare alt factor, motivaţia celor care L-au omorât pe Isus a fost siguranţa serviciului.
Am consiliat la un moment dat o tânără numită Lisa, care avea o problemă unică. Mi-a spus că nu putea să meargă la cumpărături. Am întrebat-o de ce. “Am crescut într-un grup foarte strict unde nu ni se permitea niciodată să ascultăm muzică seculară” mi-a răspuns. “De fapt, ne spuneau că “ diavolul a inspirat toată muzica care nu vorbește despre Isus. Ne-au spus că vom merge în iad dacă ascultăm mult timp orice fel de muzică, la radio sau casete, așa că nu am ascultat niciodată.”
“Dar problema este...” a continuat ea, “...că în aproape toate magazinele se pune muzică. Zilele trecute am mers la un magazin de haine și se difuza postul de radio cu muzică pe jumătate country. Am început să transpir și m-am simțit atât de vinovată încât a trebuit să plec – deși acum știu că Dumnezeu nu este așa!”
Deși Lisa, o femeie de 28 de ani, a ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Isus Cristos, într-un mod personal, îi era încă extrem de greu să dea la o parte acea stare de la început. Îți poți imagina? Să nu poți merge nici măcar la cumpărături din cauza sentimentelor intense de vinovăție? Asta e robie!
Când creștinii trăiesc sub lege, rezultatele sunt aceleași ca întotdeauna. Și nu contează dacă încerci să trăiești la înălțimea legilor lui Dumnezeu, a legilor făcute de oameni sau a standardelor auto-impuse. Rezultatul va fi teamă, vinovăție și sentimente de condamnare. Vei experimenta o incapacitate de a-L iubi pe Dumnezeu sau pe oameni. Cum poți iubi un Dumnezeu pentru care muncești ca să-L mulțumești, dar
niciodată nu poți? Iar atunci când simți în mod continuu vină și condamnare, cum poți fi bun și iertător cu alții? Când se pare că fac bine, îi invidiezi! Când eșuează, îi judeci. La urma urmei, de ce ar trebui să te eliberez din cârlig din moment ce
Dumnezeu mă lovește ori de câte ori o dau în bară? Aceasta este gândirea sub lege.
Fiind sub lege, nu experimentezi niciodată pace sau odihnă în viața creștină. De ce? Pentru că munca ta nu se termină niciodată. Rezultă într-o “neliniște spirituală”, în care cauți întotdeauna “ceva mai mult” care să-ți transforme viața creștină în realitate. Întotdeauna e după colț: la următorul seminar, în următoarea carte, în a găsi acea experiență spirituală – neodihnindu-te niciodată în Cristos, în El Însuși
care locuiește în tine, care deja a făcut totul, care ți-a dat deja tot ceea ce ai nevoie.
Este necesară o singură lege pentru a strica deplinătatea harului. Nu poți avea încredere în același timp și în ceea ce faci tu și în ceea ce Cristos a făcut!
Suntem copiii preaiubiți, acceptați, ai lui Dumnezeu, chemați să-L experimentăm pe Isus Cristos trăind în și prin noi în fiecare zi. Viața din belșug nu este “pie-in-the-sky” (o promisiune în cer, în timp ce continui să suferi în viața aceasta) sau o teorie nebuloasă. Este reală și este pentru noi, să ne-o însușim, dacă doar am crede. Să nu ne liniștim cu ceva mai puțin decât atât!
Bob George
“Mark,” am răspuns, “Biblia învață că legea dă naștere păcat, și-ți voi spune ce-mi trece prin minte. Mă întreb dacă exemplul cu aruncatul la coș se aplică și unui joc
pe jumătate de teren sau doar unui teren de baschet întreg?! Dar cu unul-la-unul, cum rămâne?... aud o lege și imediat încep să caut portițe de scăpare!”
“Înțelegi la ce mă refer?” am continuat. “Este ca și cu fariseii din timpul lui Isus. Aveau legile lui Dumnezeu, dar acestea nu erau suficient de bune. Așa că au inventat alte câteva sute de legi ale lor. De exemplu, în acel timp, în ziua de sabat se putea
scuipa pe o piatră, dar nu puteai scuipa pe pământ pentru că se făcea lut, a face lut însemna muncă, și nu se putea munci în ziua de sabat". În Ioan 9, Isus a vindecat un orb scuipând pe pământ și punând noroiul acela pe ochii omului, învățându-l să se ducă și să se spele într-o anume scăldătoare. Cu siguranță că Domnul nu avea nevoie de tină – a vindecat multe alte persoane cu o simplă atingere sau cuvânt- astfel că deseori mă întrebam de ce a făcut asta. Apoi am descoperit interpretarea fariseilor referitor la a scuipa pe pământ ca fiind încălcarea sabatului. Acesta a fost răspunsul. Orbul a fost vindecat în ziua de sabat. După părerea mea, Isus a procedat astfel în mod intenţionat pentru a încălca legea fariseilor! Era un ghiont intenţionat la adresa nebuniei legalismului lor.
Ipocrizia acestor legaliști este în mod clar revelată prin reacția lor față de vindecarea acestui bărbat. S-au bucurat împreună cu acel om când acesta a putut să vadă pentru prima oară în viaţa lui? Nu. îl laudă pe Dumnezeu pentru minunea aceasta? Nu. Iau în considerare ceea ce Cristos reclama demonstrând autoritatea pe care o avea? Nu. Puţin le păsa de aceste lucruri.“Știm că Omul [Isus] acesta este un păcătos” (Ioan 9:24). Cum ştiau asta? Deoarece, conform tradiţiilor lor, El încălcase sabatul. Ei spuneau "Nu ne duce în confuzie cu fapte sau minuni. Suntem convinşi."
Nu este ridicol? Dar asta este exact ceea ce se întâmplă sub lege. Imediat începi să cauți portițe întrebându-te despre excepții, şi trebuie să începi să le faci din ce în ce mai complicate pentru a acoperi toate situaţiile posibile. Apoi, o dată ce ai construit acest sistem elaborat, eşti obligat să-l aperi împotriva oricărei provocări. La fel ca oricare alt factor, motivaţia celor care L-au omorât pe Isus a fost siguranţa serviciului.
Am consiliat la un moment dat o tânără numită Lisa, care avea o problemă unică. Mi-a spus că nu putea să meargă la cumpărături. Am întrebat-o de ce. “Am crescut într-un grup foarte strict unde nu ni se permitea niciodată să ascultăm muzică seculară” mi-a răspuns. “De fapt, ne spuneau că “ diavolul a inspirat toată muzica care nu vorbește despre Isus. Ne-au spus că vom merge în iad dacă ascultăm mult timp orice fel de muzică, la radio sau casete, așa că nu am ascultat niciodată.”
“Dar problema este...” a continuat ea, “...că în aproape toate magazinele se pune muzică. Zilele trecute am mers la un magazin de haine și se difuza postul de radio cu muzică pe jumătate country. Am început să transpir și m-am simțit atât de vinovată încât a trebuit să plec – deși acum știu că Dumnezeu nu este așa!”
Deși Lisa, o femeie de 28 de ani, a ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Isus Cristos, într-un mod personal, îi era încă extrem de greu să dea la o parte acea stare de la început. Îți poți imagina? Să nu poți merge nici măcar la cumpărături din cauza sentimentelor intense de vinovăție? Asta e robie!
Când creștinii trăiesc sub lege, rezultatele sunt aceleași ca întotdeauna. Și nu contează dacă încerci să trăiești la înălțimea legilor lui Dumnezeu, a legilor făcute de oameni sau a standardelor auto-impuse. Rezultatul va fi teamă, vinovăție și sentimente de condamnare. Vei experimenta o incapacitate de a-L iubi pe Dumnezeu sau pe oameni. Cum poți iubi un Dumnezeu pentru care muncești ca să-L mulțumești, dar
niciodată nu poți? Iar atunci când simți în mod continuu vină și condamnare, cum poți fi bun și iertător cu alții? Când se pare că fac bine, îi invidiezi! Când eșuează, îi judeci. La urma urmei, de ce ar trebui să te eliberez din cârlig din moment ce
Dumnezeu mă lovește ori de câte ori o dau în bară? Aceasta este gândirea sub lege.
Fiind sub lege, nu experimentezi niciodată pace sau odihnă în viața creștină. De ce? Pentru că munca ta nu se termină niciodată. Rezultă într-o “neliniște spirituală”, în care cauți întotdeauna “ceva mai mult” care să-ți transforme viața creștină în realitate. Întotdeauna e după colț: la următorul seminar, în următoarea carte, în a găsi acea experiență spirituală – neodihnindu-te niciodată în Cristos, în El Însuși
care locuiește în tine, care deja a făcut totul, care ți-a dat deja tot ceea ce ai nevoie.
Este necesară o singură lege pentru a strica deplinătatea harului. Nu poți avea încredere în același timp și în ceea ce faci tu și în ceea ce Cristos a făcut!
Suntem copiii preaiubiți, acceptați, ai lui Dumnezeu, chemați să-L experimentăm pe Isus Cristos trăind în și prin noi în fiecare zi. Viața din belșug nu este “pie-in-the-sky” (o promisiune în cer, în timp ce continui să suferi în viața aceasta) sau o teorie nebuloasă. Este reală și este pentru noi, să ne-o însușim, dacă doar am crede. Să nu ne liniștim cu ceva mai puțin decât atât!
Bob George
Tuesday, June 15, 2010
NU ESTE NECESAR...SĂ CONTINUI SA TE GÂNDEȘTI LA PĂCATELE TALE, PENTRU A LE EVITA!
Există o obsesie foarte mare în felul în care se tratează cu păcatul în biserica modernă din întreaga lume. A ajuns atât de departe încât aș numi-o chiar “idolatrie”. Unii creştini vorbesc şi se gândesc mai mult la păcat decât la Însăși Persoana lui Cristos. Cineva ar putea întreba "Dar nu trebuie să ne concentrăm pe a avea victorie asupra păcatelor noastre?"
Biblia spune că Isus Cristos a pus capăt păcatelor prin jertfa Sa, Evrei 10:14-18. Aceasta este realitatea pe care trebuie s-o trăim. Păcatul nu-L sperie pe Dumnezeu pentru că l-a învins deja la cruce o dată pentru totdeauna. Păcatul nu afectează natura lui Dumnezeu pentru că El este sfânt. Atunci, de ce pierdem timpul făcând din păcat obiectul atenţiei noastre?
Noi creştinii ştim că Dumnezeu a rezolvat problema păcatului prin sângele lui Cristos, Evrei 9:22b, ceea ce înseamnă că a şters vina şi ruşinea. Dar am experimentat încă ceva: am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului Său o dată pentru totdeauna, Evrei 10:10.
Înseamnă mai mult decât iertare: prin trupul lui Cristos tu şi cu mine experimentăm o identitate nouă; prin naşterea din nou am devenit copii ai lui Dumnezeu şi am fost schimbaţi din oameni păcătoşi în sfinţi. Aceasta înseamnă că, fiind făpturi noi, am fost făcuţi curaţi şi sfinţi înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Atunci când El a luat toate păcatele noastre asupra trupului Său, El a spus : "S-a sfârşit!" şi înseamnă exact acest lucru! Acum trebuie să ne concentrăm asupra lui Cristos, nu asupra noastră, nici asupra păcatelor noastre; Biblia spune că a ne îndrepta privirile spre lucrurile firii/cărnii, este moarte, dar cei care privesc lucrurile Duhului au viaţă şi pace, Romani 8:6-7. Astfel că dacă vrem să umblăm în victorie asupra păcatelor, nu trebuie să ne concentrăm asupra ispitei de a păcătui, ci asupra Însăși Persoanei lui Cristos.
În Coloseni 3, Pavel spune că am fost înviaţi împreună cu Cristos şi trebuie să căutăm lucrurile de sus, acolo unde Cristos este aşezat la dreapta Tatălui. Priviţi la lucrurile de sus, deoarece viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, Coloseni 3:1-3.
Pe măsură ce ne concentrăm asupra lui Cristos, vom experimenta faptul că atracţia faţă de ispită nu ne mai ţine prinşi în capcana seducţiei sale, ci va ajunge să fie din ce în ce mai slabă. Biblia spune că Isus Cristos este Tăria noastră. O cântare pe care obişnuiam să o cânt mai demult spune: "Aţinteşte-ţi ochii la Isus, cel plin de har şi dragoste, iar ce este pământesc nu va mai avea valoare, în lumina Domnului nostru slăvit". Deja a fost prezentată jerta perfectă pentru păcatele noastre, iar Biblia spune că din acest motiv nu mai trebuie să trăim readucând în conştiinţa noastră toate păcatele noastre, Evrei 10:1-2. Acum trăim conştienţi de Cristos, Dreptatea noastră!
Biblia spune că Isus Cristos a pus capăt păcatelor prin jertfa Sa, Evrei 10:14-18. Aceasta este realitatea pe care trebuie s-o trăim. Păcatul nu-L sperie pe Dumnezeu pentru că l-a învins deja la cruce o dată pentru totdeauna. Păcatul nu afectează natura lui Dumnezeu pentru că El este sfânt. Atunci, de ce pierdem timpul făcând din păcat obiectul atenţiei noastre?
Noi creştinii ştim că Dumnezeu a rezolvat problema păcatului prin sângele lui Cristos, Evrei 9:22b, ceea ce înseamnă că a şters vina şi ruşinea. Dar am experimentat încă ceva: am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului Său o dată pentru totdeauna, Evrei 10:10.
Înseamnă mai mult decât iertare: prin trupul lui Cristos tu şi cu mine experimentăm o identitate nouă; prin naşterea din nou am devenit copii ai lui Dumnezeu şi am fost schimbaţi din oameni păcătoşi în sfinţi. Aceasta înseamnă că, fiind făpturi noi, am fost făcuţi curaţi şi sfinţi înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Atunci când El a luat toate păcatele noastre asupra trupului Său, El a spus : "S-a sfârşit!" şi înseamnă exact acest lucru! Acum trebuie să ne concentrăm asupra lui Cristos, nu asupra noastră, nici asupra păcatelor noastre; Biblia spune că a ne îndrepta privirile spre lucrurile firii/cărnii, este moarte, dar cei care privesc lucrurile Duhului au viaţă şi pace, Romani 8:6-7. Astfel că dacă vrem să umblăm în victorie asupra păcatelor, nu trebuie să ne concentrăm asupra ispitei de a păcătui, ci asupra Însăși Persoanei lui Cristos.
În Coloseni 3, Pavel spune că am fost înviaţi împreună cu Cristos şi trebuie să căutăm lucrurile de sus, acolo unde Cristos este aşezat la dreapta Tatălui. Priviţi la lucrurile de sus, deoarece viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, Coloseni 3:1-3.
Pe măsură ce ne concentrăm asupra lui Cristos, vom experimenta faptul că atracţia faţă de ispită nu ne mai ţine prinşi în capcana seducţiei sale, ci va ajunge să fie din ce în ce mai slabă. Biblia spune că Isus Cristos este Tăria noastră. O cântare pe care obişnuiam să o cânt mai demult spune: "Aţinteşte-ţi ochii la Isus, cel plin de har şi dragoste, iar ce este pământesc nu va mai avea valoare, în lumina Domnului nostru slăvit". Deja a fost prezentată jerta perfectă pentru păcatele noastre, iar Biblia spune că din acest motiv nu mai trebuie să trăim readucând în conştiinţa noastră toate păcatele noastre, Evrei 10:1-2. Acum trăim conştienţi de Cristos, Dreptatea noastră!
Sunday, June 13, 2010
“Libertatea creştinului”
"Fiind făcuţi liberi faţă de păcat, aţi devenit robi - slujitori ai dreptăţii. Fiind făcuţi liberi faţă de păcat, acum aveţi ca rod sfinţirea."- Romani 6:18,22.
"Dar acum am fost eliberaţi de Lege"- Romani 7:6.
"Legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de sub legea păcatului şi a morţii"- Romani 8:2.
Libertatea este considerată în Scripturi ca fiind cel mai mare privilegiu al copilului lui Dumnezeu. Nu există nimic în istorie pentru care naţiunile să facă sacrificii măreţe, ca pentru libertate. Sclavia este cea mai joasă condiţie în care omul se poate scufunda, pentru că în ea, el nu mai dispune de el însuşi. Libertatea este cea mai adâncă nevoie a naturii sale.
Atunci, a fi liber este condiţia în care orice se poate dezvolta potrivit legii naturii sale, care este în conformitate cu dispoziţia sa. Fără libertate nimic nu poate ajunge la ce îi este destinat sau nu poate deveni ceea ce ar trebui. Acest lucru este adevărat atât pentru animal cât şi pentru om, corporal şi spiritual. De aceea a ales Dumnezeu în Israel, răscumpărarea din sclavia Egiptului în libertatea glorioasă a poporului lui Dumnezeu, ca şi modelul veşnic de răscumpărare din sclavia păcatului, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. (Exod 1:14; 4:23; 6:5; 20:2; Deut. 24:8) Bazat pe aceasta, Isus a spus pe pământ: "Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi". Sfânta Scriptură ne învaţă să stăm fermi în libertatea cu care ne-a eliberat Cristos. O privire corectă asupra acestei libertăţi, deschide una dintre cele mai mari glorii ale vieţii pe care harul lui Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. (Ioan 8:32,36; Gal. 4:21,31; 5:1)
În trei pasaje din Epistola către Romani, în care se tratează sfinţirea, se vorbeşte de trei ori despre o eliberare. Este eliberare de sub păcat în capitolul 6, eliberare de sub lege în capitolul 7, eliberare de sub legea păcatului în capitolul 8.
Eliberarea de păcat (Rom. 6:7,18,22). Păcatul este reprezentat ca puterea care domneşte peste om, sub care el este adus şi luat captiv şi care îl determină să fie sclavul răului.(Ioan 8:34; Rom. 7:14-23; 2Petru 2:19) Prin moartea lui Cristos şi în Cristos al credinciosului, care este una cu El, el este eliberat pe deplin de sub stăpânirea păcatului: deja nu mai are putere asupra lui. Dacă deci, el încă păcătuieşte, este pentru că, necunoscându-şi libertatea prin credinţă, încă permite păcatului să domnească asupra lui. Dar dacă, prin credinţă el acceptă pe deplin ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu confirmă, atunci păcatul nu mai are putere asupra lui: el iese victorios prin credinţa că este eliberat de sub păcat. (Rom.5:21; 6:12,14)
Apoi avem eliberare de sub lege. Aceasta ne conduce mai adânc în viaţa harului, decât eliberarea de sub păcat. Conform Scripturii, legea şi păcatul merg mereu împreună. " Puterea păcatului este legea." Legea nu face altceva decât să arate încălcarea ei mai mare. (Rom.4:15; 5:13,20; 7:13; 1Cor.15:56) Legea este semnul păcătoşeniei noastre, nu ne poate ajuta împotriva păcatului, dar cu cerinţele ei la o ascultare perfectă, ne dă iar, fără speranţă pe mâna puterii păcatului. Creştinul care nu discerne că a fost eliberat de sub lege, va rămâne totuşi întodeauna sub păcat.(Rom. 6:15; 7:5)
Cristos şi legea nu pot domni peste noi împreună: în orice efort pentru a împlini legea ca şi credincioşi, noi suntem luaţi captivi de păcat. (Rom. 7:5,23) Creştinul trebuie să ştie că este pe deplin eliberat de sub lege, de "tu trebuie" care este peste noi şi fără noi: atunci pentru prima dată el va şti ce înseamnă să fii eliberat de păcat.
Apoi este de asemenea şi eliberarea de sub puterea păcatului, eliberare actuală de sub puterea păcatului în membrele noastre. Ceea ce noi avem în Cristos, eliberare de sub păcat şi de sub lege, este însuşit pentru noi în interior de către Duhul Sfânt. "Legea Duhului vieţii lui Cristos m-a eliberat de sub puterea păcatului şi a morţii." Duhul Sfânt în noi, ia locul legii peste noi. "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu sunteţi sub lege." A fi liber de sub lege nu este ceva extern, ci are loc în funcţie de măsura în care Duhul Sfânt obţine stăpânirea în noi şi ne conduce. " Acolo unde este Duhul Domnului este libertate." După cum legea Duhului domneşte în noi, noi suntem făcuţi liberi de sub lege, de sub legea păcatului. Noi suntem apoi liberi să facem ceea ce noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, am face cu dragă inimă, liberi pentru a-L sluji pe Dumnezeu. (2Cor. 3:17; Gal 5:18)
Liber exprimă condiţia în care nimic nu mă împiedică în a fi ceea ce aş fi şi ce ar trebui sa fiu. Cu alte cuvinte, liber înseamnă să fii capabil să faci ce ai face. Puterea păcatului asupra noastră, puterea legii împotriva noastră şi puterea legii păcatului în noi ne împiedică. Dar acel care stă în libertatea Duhului Sfânt, acela este cu adevărat liber, nimic nu-l poate preveni sau împiedica din a fi ceea ce ar fi şi ce ar trebui să fie. La fel cum natura unui copac este sa crească în sus şi, de asemenea, creşte pe măsură ce acesta este liber de orice obstacole, aşa un copil a lui Dumnezeu creşte spre ce ar trebui şi va fi aşa. Şi după cum Duhul Sfânt îl conduce în această libertate, acolo izvorăşte conştiinţa plină de bucurie a puterii lui pentru viaţa de credinţă. El strigă bucuros: "Pot totul în Cristos care mă întăreşte." " Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna în carul Lui de biruinţă." Fiul lui Dumnezeu, uns cu Duhul lui Dumnezeu ca să anunţe eliberarea celor captivi, m-a făcut şi pe mine liber. Lasă ca Duhul vieţii în Tine, Doamne, să mă facă liber de sub legea păcatului şi a morţii. Eu sunt răscumpăratul Tău. O, lasă-mă să trăiesc ca şi eliberatul Tău, care nu este împiedicat de nimic pentru a Te sluji. Amin.
1. Libertatea creştinului se extinde în toate domeniile vieţii lui. El este liber faţă de instituţii şi învăţături ale oamenilor. "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ: nu deveniţi acum robi ai oamenilor." (1Cor. 7:23; Col. 2:20) El este liber în raport cu lumea, şi în a folosi ceea ce-i dă Dumnezeu: el are puterea să posede sau să renunţe la ce primeşte, să se bucure sau să sacrifice.
2. Această libertate nu este fără o lege. Noi suntem liberi de sub păcat şi de sub lege pentru a-L sluji pe Dumnezeu în Duh. Noi nu sunem sub lege, dar ne dăm pe noi înşine, cu o alegere liberă, Aceluia care ne-a iubit. (Rom. 6:18; Gal. 5:13; 1Petru 2:16) Nu sub lege, dar nici fără lege; ci în lege; o nouă şi o mai înaltă lege, "legea Duhului de viaţă", "legea libertăţii", ‚legea scrisă în inimile noastre, este modelul şi regula noastră. (1Cor. 9:21...) În acest ultim pasaj traducerea ar trebui să fie ‚"legaţi de Cristos printr-o lege".
3. Această libertate subzistă din şi în Cuvânt: cu cât mai mult locuieşte Cuvântul în mine, şi adevărul locuieşte în mine, cu atât devin mai liber. (Ioan 8:31,32,36)
4. Libertatea se manifestă pe ea însăşi în dragoste. Sunt liber faţă de lege, faţă de oameni, faţă de instituţii, pentru a mă putea da acum, ca şi Cristos, pe mine însumi pentru alţii.( Rom. 14:13,21; Gal. 5:13; 6:1)
5. Această libertate glorioasă de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru în dragoste, este un lucru spiritual. Noi nu putem nicidecum să ne-o însuşim sau să o atragem către noi în vreun fel. O putem cunoaşte doar printr-o viaţă în Duhul Sfânt. "Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu mai sunteţi sub lege." Este Duhul Sfânt Cel care eliberează. Să-I cedăm Lui pentru a ne introduce în această libertate glorioasă şi eficace a copiiilor lui Dumnezeu. Duhul vieţii în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.’
Andrew Murray
"Dar acum am fost eliberaţi de Lege"- Romani 7:6.
"Legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de sub legea păcatului şi a morţii"- Romani 8:2.
Libertatea este considerată în Scripturi ca fiind cel mai mare privilegiu al copilului lui Dumnezeu. Nu există nimic în istorie pentru care naţiunile să facă sacrificii măreţe, ca pentru libertate. Sclavia este cea mai joasă condiţie în care omul se poate scufunda, pentru că în ea, el nu mai dispune de el însuşi. Libertatea este cea mai adâncă nevoie a naturii sale.
Atunci, a fi liber este condiţia în care orice se poate dezvolta potrivit legii naturii sale, care este în conformitate cu dispoziţia sa. Fără libertate nimic nu poate ajunge la ce îi este destinat sau nu poate deveni ceea ce ar trebui. Acest lucru este adevărat atât pentru animal cât şi pentru om, corporal şi spiritual. De aceea a ales Dumnezeu în Israel, răscumpărarea din sclavia Egiptului în libertatea glorioasă a poporului lui Dumnezeu, ca şi modelul veşnic de răscumpărare din sclavia păcatului, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. (Exod 1:14; 4:23; 6:5; 20:2; Deut. 24:8) Bazat pe aceasta, Isus a spus pe pământ: "Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi". Sfânta Scriptură ne învaţă să stăm fermi în libertatea cu care ne-a eliberat Cristos. O privire corectă asupra acestei libertăţi, deschide una dintre cele mai mari glorii ale vieţii pe care harul lui Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. (Ioan 8:32,36; Gal. 4:21,31; 5:1)
În trei pasaje din Epistola către Romani, în care se tratează sfinţirea, se vorbeşte de trei ori despre o eliberare. Este eliberare de sub păcat în capitolul 6, eliberare de sub lege în capitolul 7, eliberare de sub legea păcatului în capitolul 8.
Eliberarea de păcat (Rom. 6:7,18,22). Păcatul este reprezentat ca puterea care domneşte peste om, sub care el este adus şi luat captiv şi care îl determină să fie sclavul răului.(Ioan 8:34; Rom. 7:14-23; 2Petru 2:19) Prin moartea lui Cristos şi în Cristos al credinciosului, care este una cu El, el este eliberat pe deplin de sub stăpânirea păcatului: deja nu mai are putere asupra lui. Dacă deci, el încă păcătuieşte, este pentru că, necunoscându-şi libertatea prin credinţă, încă permite păcatului să domnească asupra lui. Dar dacă, prin credinţă el acceptă pe deplin ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu confirmă, atunci păcatul nu mai are putere asupra lui: el iese victorios prin credinţa că este eliberat de sub păcat. (Rom.5:21; 6:12,14)
Apoi avem eliberare de sub lege. Aceasta ne conduce mai adânc în viaţa harului, decât eliberarea de sub păcat. Conform Scripturii, legea şi păcatul merg mereu împreună. " Puterea păcatului este legea." Legea nu face altceva decât să arate încălcarea ei mai mare. (Rom.4:15; 5:13,20; 7:13; 1Cor.15:56) Legea este semnul păcătoşeniei noastre, nu ne poate ajuta împotriva păcatului, dar cu cerinţele ei la o ascultare perfectă, ne dă iar, fără speranţă pe mâna puterii păcatului. Creştinul care nu discerne că a fost eliberat de sub lege, va rămâne totuşi întodeauna sub păcat.(Rom. 6:15; 7:5)
Cristos şi legea nu pot domni peste noi împreună: în orice efort pentru a împlini legea ca şi credincioşi, noi suntem luaţi captivi de păcat. (Rom. 7:5,23) Creştinul trebuie să ştie că este pe deplin eliberat de sub lege, de "tu trebuie" care este peste noi şi fără noi: atunci pentru prima dată el va şti ce înseamnă să fii eliberat de păcat.
Apoi este de asemenea şi eliberarea de sub puterea păcatului, eliberare actuală de sub puterea păcatului în membrele noastre. Ceea ce noi avem în Cristos, eliberare de sub păcat şi de sub lege, este însuşit pentru noi în interior de către Duhul Sfânt. "Legea Duhului vieţii lui Cristos m-a eliberat de sub puterea păcatului şi a morţii." Duhul Sfânt în noi, ia locul legii peste noi. "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu sunteţi sub lege." A fi liber de sub lege nu este ceva extern, ci are loc în funcţie de măsura în care Duhul Sfânt obţine stăpânirea în noi şi ne conduce. " Acolo unde este Duhul Domnului este libertate." După cum legea Duhului domneşte în noi, noi suntem făcuţi liberi de sub lege, de sub legea păcatului. Noi suntem apoi liberi să facem ceea ce noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, am face cu dragă inimă, liberi pentru a-L sluji pe Dumnezeu. (2Cor. 3:17; Gal 5:18)
Liber exprimă condiţia în care nimic nu mă împiedică în a fi ceea ce aş fi şi ce ar trebui sa fiu. Cu alte cuvinte, liber înseamnă să fii capabil să faci ce ai face. Puterea păcatului asupra noastră, puterea legii împotriva noastră şi puterea legii păcatului în noi ne împiedică. Dar acel care stă în libertatea Duhului Sfânt, acela este cu adevărat liber, nimic nu-l poate preveni sau împiedica din a fi ceea ce ar fi şi ce ar trebui să fie. La fel cum natura unui copac este sa crească în sus şi, de asemenea, creşte pe măsură ce acesta este liber de orice obstacole, aşa un copil a lui Dumnezeu creşte spre ce ar trebui şi va fi aşa. Şi după cum Duhul Sfânt îl conduce în această libertate, acolo izvorăşte conştiinţa plină de bucurie a puterii lui pentru viaţa de credinţă. El strigă bucuros: "Pot totul în Cristos care mă întăreşte." " Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna în carul Lui de biruinţă." Fiul lui Dumnezeu, uns cu Duhul lui Dumnezeu ca să anunţe eliberarea celor captivi, m-a făcut şi pe mine liber. Lasă ca Duhul vieţii în Tine, Doamne, să mă facă liber de sub legea păcatului şi a morţii. Eu sunt răscumpăratul Tău. O, lasă-mă să trăiesc ca şi eliberatul Tău, care nu este împiedicat de nimic pentru a Te sluji. Amin.
1. Libertatea creştinului se extinde în toate domeniile vieţii lui. El este liber faţă de instituţii şi învăţături ale oamenilor. "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ: nu deveniţi acum robi ai oamenilor." (1Cor. 7:23; Col. 2:20) El este liber în raport cu lumea, şi în a folosi ceea ce-i dă Dumnezeu: el are puterea să posede sau să renunţe la ce primeşte, să se bucure sau să sacrifice.
2. Această libertate nu este fără o lege. Noi suntem liberi de sub păcat şi de sub lege pentru a-L sluji pe Dumnezeu în Duh. Noi nu sunem sub lege, dar ne dăm pe noi înşine, cu o alegere liberă, Aceluia care ne-a iubit. (Rom. 6:18; Gal. 5:13; 1Petru 2:16) Nu sub lege, dar nici fără lege; ci în lege; o nouă şi o mai înaltă lege, "legea Duhului de viaţă", "legea libertăţii", ‚legea scrisă în inimile noastre, este modelul şi regula noastră. (1Cor. 9:21...) În acest ultim pasaj traducerea ar trebui să fie ‚"legaţi de Cristos printr-o lege".
3. Această libertate subzistă din şi în Cuvânt: cu cât mai mult locuieşte Cuvântul în mine, şi adevărul locuieşte în mine, cu atât devin mai liber. (Ioan 8:31,32,36)
4. Libertatea se manifestă pe ea însăşi în dragoste. Sunt liber faţă de lege, faţă de oameni, faţă de instituţii, pentru a mă putea da acum, ca şi Cristos, pe mine însumi pentru alţii.( Rom. 14:13,21; Gal. 5:13; 6:1)
5. Această libertate glorioasă de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru în dragoste, este un lucru spiritual. Noi nu putem nicidecum să ne-o însuşim sau să o atragem către noi în vreun fel. O putem cunoaşte doar printr-o viaţă în Duhul Sfânt. "Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu mai sunteţi sub lege." Este Duhul Sfânt Cel care eliberează. Să-I cedăm Lui pentru a ne introduce în această libertate glorioasă şi eficace a copiiilor lui Dumnezeu. Duhul vieţii în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.’
Andrew Murray
Thursday, June 10, 2010
Gândirea Duhului
Ungerea Duhului Sfânt este darul lui Dumnezeu pentru fiecare prunc în Hristos (1 Ioan 2:18-20, 27). Când L-am primit pe Hristos ca şi Cap am primit şi ungerea...Ioan ne spune despre ungere ca fiind ceva interior, comunicând chiar pruncilor în Hristos învăţătura despre "orice lucru - însemnând că nu numai în legătură cu Scriptura."
Ce vreau să spun? Să luăm o ilustraţie pratică. Să presupunem că vreau să ştiu ce să fac: să merg sau să nu merg în Hong-Kong într-o călătorie? Cum mă hotărăsc? Caut un verset din Scriptură, sau sfatul prietenilor? Sau mă gândesc la părţile pozitive şi cele negative? Nu! După cum am mai spus deseori, esenţialul vieţii noastre nu este "bun sau rău", ci ungerea. "Este implicat Duhul Sfânt în aceasta? Pe măsură ce caut să rezolv situaţia, inima mea este goală sau plină?" Nu este vorba despre sentimente sau comparaţie, ci despre o examinare îndreptată către Dumnezeu: "Mă convinge Duhul dându-mi viaţă? Mă asigură El că este buna plăcere a Tatălui în a face pasul acesta?" Este singurul test sigur. Deşi ceea ce alegem poate fi corect în sine, ceea ce contează cu adevărat este ca Duhul să ne mişte în acea direcţie.
În aceasta constă simplitatea în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Nu este nevoie de prea multe întrebări. Neascultarea faţă de ungere va rezulta foarte curând într-un timp cu Domnul care nu mai este bun, în timp ce gândirea Duhului este întotdeauna viaţă şi pace (Rom. 8:6).
Pentru că Duhul este Unul, când copiii Lui se mişcă conduşi de El nu există probleme în legătură cu părtăşia. Pentru că Trupul cunoaşte o singură lege: cea a ungerii. Regulile sunt bune în societate, dar nu în Trup. Fariseii erau fundamentalişti în ceea ce priveşte litera Vechiului Testament. Trăiau după Literă, cunoşteau legile - tot aşa, am putea crede şi noi, că le cunoaştem. Dar dacă faptul de a cunoaşte aceste legi ne face să înăbuşim, la fel ca şi Saul din Tars, vocea Duhului Sfânt? E adevărat, acesta cunoştea legea, dar nu ştia nimic despre Fiul Omului din cer. Iar a stinge Duhul înseamnă a înăbuşi însăşi faptul de a fi conştienţi de viaţa împreună cu Omul ceresc. Înseamnă a strica relaţia noastră cu Capul, la fel de îngrozitor ca şi cazul în care o afecţiune a unui nerv dintr-un mădular îl separă pe acesta de controlul eficient al centrilor mai importanţi. Să facem asta şi în curând, la fel ca şi Saul, vom sufla ameninţări şi ucidere.
Viaţa lui Saul de părtăşie a început când a spus: "Doamne, ce vrei să fac?" Acesta este secretul. "A te ţine strâns de Cap " înseamnă a asculta de Hristos prin Duhul. A-L urma pe Duhul Sfânt înseamnă a te supune lui Hristos în toate. Duhul nu va impune niciodată această ascultare membrelor, dar cei care trăiesc conform ungerii se vor supune întotdeauna, în mod natural şi cu bucurie lui Hristos şi făcând aceasta îşi vor descoperi unitatea. Oh, să-L vadă atunci ca Domn pe deplin!
Watchman Nee ( What Shall This Man Do?)
Ce vreau să spun? Să luăm o ilustraţie pratică. Să presupunem că vreau să ştiu ce să fac: să merg sau să nu merg în Hong-Kong într-o călătorie? Cum mă hotărăsc? Caut un verset din Scriptură, sau sfatul prietenilor? Sau mă gândesc la părţile pozitive şi cele negative? Nu! După cum am mai spus deseori, esenţialul vieţii noastre nu este "bun sau rău", ci ungerea. "Este implicat Duhul Sfânt în aceasta? Pe măsură ce caut să rezolv situaţia, inima mea este goală sau plină?" Nu este vorba despre sentimente sau comparaţie, ci despre o examinare îndreptată către Dumnezeu: "Mă convinge Duhul dându-mi viaţă? Mă asigură El că este buna plăcere a Tatălui în a face pasul acesta?" Este singurul test sigur. Deşi ceea ce alegem poate fi corect în sine, ceea ce contează cu adevărat este ca Duhul să ne mişte în acea direcţie.
În aceasta constă simplitatea în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Nu este nevoie de prea multe întrebări. Neascultarea faţă de ungere va rezulta foarte curând într-un timp cu Domnul care nu mai este bun, în timp ce gândirea Duhului este întotdeauna viaţă şi pace (Rom. 8:6).
Pentru că Duhul este Unul, când copiii Lui se mişcă conduşi de El nu există probleme în legătură cu părtăşia. Pentru că Trupul cunoaşte o singură lege: cea a ungerii. Regulile sunt bune în societate, dar nu în Trup. Fariseii erau fundamentalişti în ceea ce priveşte litera Vechiului Testament. Trăiau după Literă, cunoşteau legile - tot aşa, am putea crede şi noi, că le cunoaştem. Dar dacă faptul de a cunoaşte aceste legi ne face să înăbuşim, la fel ca şi Saul din Tars, vocea Duhului Sfânt? E adevărat, acesta cunoştea legea, dar nu ştia nimic despre Fiul Omului din cer. Iar a stinge Duhul înseamnă a înăbuşi însăşi faptul de a fi conştienţi de viaţa împreună cu Omul ceresc. Înseamnă a strica relaţia noastră cu Capul, la fel de îngrozitor ca şi cazul în care o afecţiune a unui nerv dintr-un mădular îl separă pe acesta de controlul eficient al centrilor mai importanţi. Să facem asta şi în curând, la fel ca şi Saul, vom sufla ameninţări şi ucidere.
Viaţa lui Saul de părtăşie a început când a spus: "Doamne, ce vrei să fac?" Acesta este secretul. "A te ţine strâns de Cap " înseamnă a asculta de Hristos prin Duhul. A-L urma pe Duhul Sfânt înseamnă a te supune lui Hristos în toate. Duhul nu va impune niciodată această ascultare membrelor, dar cei care trăiesc conform ungerii se vor supune întotdeauna, în mod natural şi cu bucurie lui Hristos şi făcând aceasta îşi vor descoperi unitatea. Oh, să-L vadă atunci ca Domn pe deplin!
Watchman Nee ( What Shall This Man Do?)
Subscribe to:
Posts (Atom)
