Condamnare Versus Convingere

“Dar acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus.” (Romani 8:1)

Mă gândeam la diferenţa dintre convingere şi condamnare. Atunci când Duhul Sfânt mă convinge de ceva ce am făcut greşit, gândurile vor fi ceva de genul: “ Chiar am dat-o în bară cu asta! Am greşit. Trebuia să mă gândesc înainte de a spune asta. Cu siguranţă că acesta nu a fost un lucru făcut asemenea lui Cristos! Voi trece peste asta şi primul lucru pe care îl voi face mâine dimineaţă va fi să îmi cer scuze. Sunt aşa de recunoscător pentru faptul că El a promis să ducă la bun sfârşit ceea ce a început. El are încă mult de lucrat în ce mă prieşte- asta e sigur!” În convingere există speranţă- speranţă pentru a schimba modelul carnal, datorită puterii lui Cristos în mine- speranţă pentru a corecta ce e greşit- speranţă pentru biruinţă.

Pe de altă parte, gâdurile condamnării mă vor ataca- pe mine însumi- nu doar perfomanţele mele. Spre exemplu, “Sunt aşa un ratat. Tot ce fac, fac greşit. Nu ar trebui să învăţ sau să spun şi altora despre Cristos. Ce creştin de plâns am ajuns să fiu. Nu pot să fac nimic bine. Nu exista speranţă în aceste acuzaţii- doar condamnare. Aceste cuvinte mă condamnă datorită performanţelor slabe şi dau naştere la vină, depresie, dezamăgire, lipsă de speranţă şi o gramadă de alte gânduri distrugătoare.

Duhul Sfânt izolează- aduce în minte- acţiunea păcătoasă. Satan, însă, face ca acuzaţiile să fie pe larg cu “all inclusive” împotriva persoanei, caracterului şi întegrităţii mele. Dumnezeu nu mă va condamna niciodată. De ce? Pentru că El mă cunoaşte- inima noua pe care o am, dorinţa mea de a-I fi plăcut, dragostea mea pentru El- şi El nu aşteaptă să mă port perfect. De aceea, ACUM nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus. Şi acum înseamnă acum!