Fiul Meu

Tata drag, iti multumesc ca chiar daca nu sunt decat

un abur dus de vant , ce azi este si maine nu-i,

Tu privesti la mine mereu. Tie iti pasa de nevoile mele

de fiecare dintre ele, chiar si de cele mai mici.

Doamne, iti multumesc pentru toate zilele ce mi le-ai dat

ca sa le traiesc. Pentru fiecare dimineata,

cand imi deschizi ochii, spunandu-mi:

" Buna dimineata fiul Meu" prin razele

calde ale soarelui Tau. O Tata, iti multumesc pentru

cerul pe care il pictezi zi de zi diferit pentru mine.

Doamne Tata, pe parcursul zilei, cand sunt cu prietenii mei,

Tu doresti ca eu sa schimb vorbe si cu Tine.

Mai tarziu cand probleme intalnesc, Tu esti gata

sa-mi asculti necazul, chiar si atunci cand nu e

nimeni in stare stare sa o faca. Iti multumesc ca ma

asculti si ma sfatuiesti ca un Tata Bun ce Esti .

Si Doamne chiar cand sunt la joaca,Tu nu Te porti

cu mine ca un Dumnezeu strict si demodat,

ci Doamne Tu Te joci cu mine si imi dai posibilitatea

de a pierde sau a castiga. Apoi Doamne chiar

pe drumul meu spre casa, Tu trimiti ploaia

binecuvantarii Tale, si imi vorbesti, imi spui ca asa

cum de pamant Te ingrijesti , o faci si cu mine mereu.

Tata drag, mai inspre seara imi arati din nou maretia Ta,

prin minunatul Tau apus. Iar seara la patul meu,

Tu tot cu mine esti, zambindu-mi cu a Ta lumina,

si spunandu-mi prin mii si mii de stele: "

Noapte buna fiul Meu!"

Daniel Morosan

Not guilty anymore

Condamnare Versus Convingere

“Dar acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus.” (Romani 8:1)

Mă gândeam la diferenţa dintre convingere şi condamnare. Atunci când Duhul Sfânt mă convinge de ceva ce am făcut greşit, gândurile vor fi ceva de genul: “ Chiar am dat-o în bară cu asta! Am greşit. Trebuia să mă gândesc înainte de a spune asta. Cu siguranţă că acesta nu a fost un lucru făcut asemenea lui Cristos! Voi trece peste asta şi primul lucru pe care îl voi face mâine dimineaţă va fi să îmi cer scuze. Sunt aşa de recunoscător pentru faptul că El a promis să ducă la bun sfârşit ceea ce a început. El are încă mult de lucrat în ce mă prieşte- asta e sigur!” În convingere există speranţă- speranţă pentru a schimba modelul carnal, datorită puterii lui Cristos în mine- speranţă pentru a corecta ce e greşit- speranţă pentru biruinţă.

Pe de altă parte, gâdurile condamnării mă vor ataca- pe mine însumi- nu doar perfomanţele mele. Spre exemplu, “Sunt aşa un ratat. Tot ce fac, fac greşit. Nu ar trebui să învăţ sau să spun şi altora despre Cristos. Ce creştin de plâns am ajuns să fiu. Nu pot să fac nimic bine. Nu exista speranţă în aceste acuzaţii- doar condamnare. Aceste cuvinte mă condamnă datorită performanţelor slabe şi dau naştere la vină, depresie, dezamăgire, lipsă de speranţă şi o gramadă de alte gânduri distrugătoare.

Duhul Sfânt izolează- aduce în minte- acţiunea păcătoasă. Satan, însă, face ca acuzaţiile să fie pe larg cu “all inclusive” împotriva persoanei, caracterului şi întegrităţii mele. Dumnezeu nu mă va condamna niciodată. De ce? Pentru că El mă cunoaşte- inima noua pe care o am, dorinţa mea de a-I fi plăcut, dragostea mea pentru El- şi El nu aşteaptă să mă port perfect. De aceea, ACUM nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus. Şi acum înseamnă acum!

Cea mai mare dezamăgire în biserici

LEGALISMUL

Definiţie:

1. O lipire în sens literal şi strict a legii, bazat mai mult pe literă decât pe Duhul Sfânt

2. În teologie. Doctrina mântuirii si sfantire prin fapte.

Descriere:

· Accentul pus pe literă mai mult decât pe duhul legii.

· A crede în mântuirea prin ascultarea legii mai mult decât prin harul lui Dumnezeu prin credinţă.

· Accentuează datoria faţă de detaliile legale, fără a lua în considerare echilibrul dintre justiţie sau milă.

Charled Swindoll, în cartea sa „Trezirea harului” descrie:

Legalismul este o atitudine, o mentalitate care se bazează pe orgoliu. Este obsesia de a se acomoda (complace ) cu principii stabilite artificial, urmărind să se dea mare în faţa celorlaţi.

Omul nu a fost niciodată făcut pentru a împlini legea lui Dumnezeu şi nici măcar nu se aşteaptă de la el să o facă, deoarece modul lui Dumnezeu de a face o persoană dreaptă a fost totdeauna prin credinţă. Doar credinţa poate dezvolta relaţia.

1. Închişi şi legaţi într-un sistem fără ieşire- Ioan 6:36

Legalismul poate corupe intenşiile cele mai bune. Produce confuzie peintr-un sentiment de a fi prins într-un labirint fără ieşire. Scopul unei oglinzi nu este de a te splăla ci de a-ţi arăta murdăria Rom 3:20

2. Vrea să adauge la harul lui Dumnezeu. Rom 11:5,6

Orice standard într-o lege şi lipirea unei legi pentru a obţine, câştiga sau a menţine acceptarea lui Dumnezeu este o încălcare directă a harului. Tit 3:4,7

Harul lui Dumnezeu este nemeritat şi nu-l puteam câştiga.

3. Vrea să câştige intrarea în cer. Gal 2:16, 17

Cred că pentru că fac anumite lucruri împlinesc un anumit standard. Ceea ce fac majoritatea oamenilor este să se justifice pe ei înşişi , comparându-se cu alţii.

4. Vrea să câştige acceptarea lui Dumnezeu. Gal 3:3

Crede că sfinţirea vine prin fapte bune. Încearcă să câştige sau să menţină acceptarea lui Dumnezeu sau să crească spiritual prin a împlini un cod sau un standard de productivitate. Conduita în viaţă rezultă din efortul omenesc.

5. Este o povară care epuizează mental şi spiritual. Matei 11:28-30

Legalismul este o cale fără ieşire care micşorează puterea spirituală, ne fură bucuria, pasiunea pentru Dumnezeu şi duce pe mulţi oameni la depresie. Pe alţii îi îndepărtează de Dumnezeu pentru că le produce supărare,amărăciune şi confuzie.

6. O capcană a efortului propriu Rom 10:12

Nu simt că sunt un bun creştin, pentru că se pare că niciodată nu pote împlini tot. Capcana atunci este ca creşterea mea spirituală depinde în primul rând de eforturile mele de a mă menţine zilnic în disciplinele creştine mai mult decât în harul lui Dumnezeu.

7. Este o problemă în inimă.

Sunt lucruri bune pe care le facem pentru Dumnezeu. Dar când lucrurile devin cerinţe rigide pentru a obţine binecuvântarea lui Dumnezeu sau pentru a creşte spiritual, am căzut din har în legalism. Diferenţa dintre un legalist şi unul care umblă în har nu este externă ci internă, în planul motivării. ?De ce o fac? Cum poţi şti dacă acesta este cazul tău?

Cum reacţionezi când nu faci acele lucruri pe care simţi că ar trebui să le faci sau că trebuie să le afce pentru a fi un bun creştin? Legea condamnă, Te simţi condamnat? Simţi că ai eşuat?

8. Ceea ce legalismul nu poate face este să-ţi dea libertate spirituală- Gal 5:1

Dumnezeu vrea ca să ne apropiem de El pentru ca-L iubim şi pentru ca-L dorim, nu din obligaţie. Când dorinţa noastră după Dumnezeu se pierde şi se schimaba in obligaţiile si datorie, bucuria dispare.

SFINTIREA

Deutoronom 7: 6; 1Corinteni 1:30; 1 Petru 2:9-10

Definitie: Atat in ebraica cat si in greaca cuvantul sfintire inseamna a alege si a separa; a pune de oparte. Este lucrarea pe care o face Dumnezeu in momemntul convertiri ,separat de orice sacrificiu uuman.

Clarificari :
• Termenul nu are nicio relatie cu gandul de curatie ; fiecare crestin in Hristos este sfintit.
• In diferite epistole – Romani 1:7 , 1Corinteni 2: 2, crestinii sunt identificati ca acei chemati a fi sfinti.Acesta este foarte inselator; cuvintele „chemati pentru a fi” ar trebui sa fie omise.
• Crestini sunt sfinti prin chemarea lui Dumnezeu. Pasajele citate nu anticipiaza un timp in care copii lui Dumnezeu vor ajunge sa fie sfinti.Ei sunt deja sfinti , separati si prin urmare deja sunt sfinti.
• Sfintirea nu este progresiva. Fiecare persoana nascuta din nou este la fel de sfanta in momentul salvarii cum va fi in timpul viitor dar si in eternitate.Carnea sau omul vechi niciodata nu va ajunge treptat sa fie mai bun.
• Doctrina sfintiri nu poate fi interpretata de experienta.Nici o experienta umana nu poate prezenta in forma indiscutabila ca exemplul perfect , nici nu va exista o explicatie umana a acelei experiente ce ar fi in stare sa descrie in totalitatea sa divina realitate.Din aceasta cauza nu putem spune cu siguranta ca un crestin care nu creste in asemanarea cu Hristos , nu este nascut din nou.

Explicatie:

1’Sfintirea noastar este voia tatalui -1 Teasloniceni 4:3; 5:23;

2.Sfintirea noastra este in si prin Hristos -1 Corinteni 1:30. Sfintirea este Hristos in tine! Este viata Lui minunata data tie si pentru credinta, ca un cadou suveran al Harului.

3.Sfintirea noastra este completa, perfecta , facuta odata pentru totdeauna –Evrei 10:10-14. Multe persoane sunt frustrate pentru ca vor sa produca sfintirea, in loc de a se odihni in Sfintirea Sa.Nu cauta o sfintire a carnii, ci un perfect sacrificiu. Sfintirea nu este o lucrare progresiva,ci una din lucrarea ispasitoare terminata.

4.Sfintirea este prin Duhul Sfant-Romani 15:16; 2Tesaloniceni2:13- lucrarea Duhului este sa ne calauzeasca in adevar-Ioan 16:13;Galateni 5:16-si sa ne invete – Ioan 14:26
Niciodata nu vom gasi in Scriptura ca Duhul Sfant are ca obiectiv sa imbunatatesca sau sa schimbe carnea. Duhul Sfant nu a venit sa repare ruinele ci pentru a ii conduce la Hristos pe cei care au viata in ruine. Orice incercare de sfintire sau de a imbunatati carnea este contrarie lucrarii Duhului Sfant – Galateni 5:17

5.Nu ne cereti sa murim din punct de vedere experimental sau sa punem in pratica moartea Sa ,ni se cere sa ne consideram morti fata de pacat. Aceasta este responsabilitatea umana –Romani 6:1-14
Nu exista o invatatura in Scriptura care ne face sa intelegm ca unii crestini au murit fata de pacat si altii nu. Pasajele includ pe toti cei ce sunt salvati –Galateni 5:24 ; Coloseni 3:3.

6.Sfintirea este imputata in crestini. Acesta este motivul pentru care ni s-a dat Duhul Sfant.Niciodata nu vom putea experimenta Sfintirea daca El nu va locui in noi, -1Petru 1:16. Dumnezeu a imputat in noi propria Lui natura la calvar si prin hrul Sua ne-a dat Duhul Sau de sfintire care locuieste in noi si ne transforma in barbati si femei sfinte.Suntem sfinti acum pentru ca am ales sa fim? Nu, ci pentru ca Cel ce ne-a chemat si salvat este Sfant.Prin urmare suntem ceea ce El este.

7.In Scripturi experienta sfintirii este numita transformare,si este relationata
cu cresterea crestina-2Petru 3:18 Aceasta transformare va avea efectul de a ne tine departe de pacat si fructul acestei transformari, in ea insasi este o separare pentru Dumnezeu. Din cauza aceasta se poate spune ca cel crestin este nevinovat desi are defecte, poate avea perfectiunea intr-un vas mai slab, pentru ca acel vas este Templul Duhului Sfant.


Aplicatie:
1. Separarea experimentala sau curatia este dusa de catre Duhul Sfant calauzindu-ne in adevarul –Ioan 16:13; 2 Tesaloniceni 2:13.Cand in ramanem in Cristos prin credinta experimentam curatia intr-un mod natural,pentru ca este viata Lui care curge si caracterul Sau ajunge sa fie caracterul nostru.

2.Crestinul nu trebuie sa incerce sa imite caracterul lui Hristos ci trebuie sa lase sa curga viata Lui apropiindu-se de beneficii prin credinta.

3.Nu ajungi sa fi sfant pentru ca te comporti intr-un mod sfant.Te comporti intr-un mod sfant pentru ca Duhul Sfant este in tine si El este liber de a fi El insusi prin comportamnetul tau.

Dumnezeu urăşte un spirit de independenţă!

Dumnezeu vrea să fim dependenţi precum a fost Hristos aşa că, Dumnezeu va lăsa ca unele eşecuri şi dureri să pună capăt autosuficienţei noastre, făcându-ne să privim la Hristos ca suficienţă în noi. În acest fel ne va fi mai uşor drumul către odihna în Dumnezeu, încrezându-ne doar în Hristos, în lucrarea pe care El deja a realizat-o prin noi.

Hristos a fost persoana cea mai dependentă care a existat vreodată pe pământ. Şi mulţi eşuează în a-L vedea aşa! Ei pot observa doar umblarea Lui prin această lume ca o persoana autosuficientă când de fapt în întregime, Cristos a fost dependent de Tatăl Său (Ioan 14:10).

Lucrarea Tatălui este de a ne conforma imaginii Fiului Său, toate circumstanţele de pe acest pământ vor lucra pentru a ne aduce la capătul suficienţei noastre, acolo unde ne vom găsi doar frustraţi de religia care nu produce roade.

Aşă că, frate, încetează să te mai lupţi! Cedează toatea drepturile tale, toate talentele, toate abilităţile tale şi lasă toate acele intenţii pentru a fi acceptat de Dumnezeu.
Când permitem lui Dumnezeu să se exprime pe Sine Însuşi prin talentele, abilităţile şi darurile noastre, te vei bucura de rezultate şi vei găsi viaţă în satisfacţie.

Mulţi nu-şi dau seama că Isus nu s-a înviat pe El Însuşi ci Tatăl L-a înviat şi că Isus era dispus e a sta în mormânt şi a se încrede în integritatea Tatălui Său că Îl va învia. S-a încrezut în Tatăl Său.

Independenţa nu este doar a merge în puterea cărnii/firii pentru a satisface toate dorinţele şi este a obţine rezultate pentru propria noastră aprobare.

O persoană independentă se roagă şi nu se odihneşte, cere şi nu se încrede ci întotdeauna trebuie să justifice acţiunile sale pentru a obţine o pace falsă.

ZDROBIREA - CHEIA SPRE CONDUCERE

Este foarte incert numărul persoanelor zdrobite din Biblie care au învățat dependența de Dumnezeu. Doar o persoană zdrobită este potrivită pentru conducere în împărăția lui Dumnezeu. Poți fi sigur de aceasta! Arată-mi un creștin nezdrobit și-ți voi arăta o persoană care se sprijină pe brațul propriei sale cărni pentru a-și împlini responsabilitatea. Arată-mi un creștin nezdrobit și-ți voi arăta o persoană care își
stoarce nevoia sa de acceptare și de auto-acceptare din munca sa. Are nevoie de muncă. Ia acest lucru de la el şi va intra în depresie. Vezi tu, sursa din care îşi trage stima nu este Isus, ci munca lui.

În ultimii ani ai vieții lui Pavel, munca sa i-a fost luată. Ținta sa de a evangheliza Spania a dispărut. El muncea din greu, dar nu a intrat în depresie din cauza ţintei pierdute. A scris cele mai încurajatoare epistole din închisoare, un loc al "nerealizărilor". A fost capabil să facă aceasta deoarece nu-şi hrănea nevoia cu împlinirea ţintelor tangibile. Ţinta sa mai mare era “să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). S-a apropiat și mai mult de scopul său în timp ce experimenta pasivitatea vieţii de închisoare. Încă o dată, te provoc pe tine, creştine! Care este sursa auto-acceptării tale? Cum sunt împlinite nevoile tale? Ce sau cine este sursa scopului vieţii tale? Cât de multe poate să-ți ia Domnul, iar tu, să continui totuși să-L lauzi și să te odihnești în acceptarea pe care o ai în Cristos?

De ce ești aici? Unii spun “ca să lucrez pentru Domnul!” Gândește-te la ceea ce a spus prietenul meu Tom Grady: “Acesta este motivul pentru care tu și soția ta ați avut copii? Ca să ducă o parte din munca din jurul casei? Îmi imaginez că ați planificat să aveți copii ca să puteți experimenta bucuria de a-i iubi și de a primi dragoste din partea lor. De a vă desfăta în ei și în biruințele lor, și de a-i mângâia în înfrângerile lor. Pe scurt, să dezvoltați o relație intimă cu ei.”

Noțiunea că Dumnezeu te-a renăscut în Cristos doar pentru a scoate mai multă muncă din tine este o perspectivă foarte greșită despre Tatăl nostru. Dumnezeu vrea să adopți versetul vieții lui Pavel: “ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10). În timp ce urmărești acest scop, roadele spirituale vor face să dispară tot ceea ce ține
de tine, pentru gloria lui Cristos. Oamenii au întrebat: “Ce să facem ca să îndeplinim lucrările lui Dumnezeu?” Isus a răspuns: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6:28, 29).

Bill Gillham

LIBERI ÎN HARUL LUI DUMNEZEU

Ce înseamnă să fii liber în harul lui Dumnezeu? Un bărbat numit Mark a spus: "Practic, nu am fost învățat nimic altceva decât legalismul”. Unul dintre exemplele sale a fost acesta: “Mi s-a spus că duminica îmi este permis să arunc de câteva ori mingea la coș, dar că nu pot să joc o partidă întreagă de baschet.”

“Mark,” am răspuns, “Biblia învață că legea dă naștere păcat, și-ți voi spune ce-mi trece prin minte. Mă întreb dacă exemplul cu aruncatul la coș se aplică și unui joc
pe jumătate de teren sau doar unui teren de baschet întreg?! Dar cu unul-la-unul, cum rămâne?... aud o lege și imediat încep să caut portițe de scăpare!”

“Înțelegi la ce mă refer?” am continuat. “Este ca și cu fariseii din timpul lui Isus. Aveau legile lui Dumnezeu, dar acestea nu erau suficient de bune. Așa că au inventat alte câteva sute de legi ale lor. De exemplu, în acel timp, în ziua de sabat se putea
scuipa pe o piatră, dar nu puteai scuipa pe pământ pentru că se făcea lut, a face lut însemna muncă, și nu se putea munci în ziua de sabat". În Ioan 9, Isus a vindecat un orb scuipând pe pământ și punând noroiul acela pe ochii omului, învățându-l să se ducă și să se spele într-o anume scăldătoare. Cu siguranță că Domnul nu avea nevoie de tină – a vindecat multe alte persoane cu o simplă atingere sau cuvânt- astfel că deseori mă întrebam de ce a făcut asta. Apoi am descoperit interpretarea fariseilor referitor la a scuipa pe pământ ca fiind încălcarea sabatului. Acesta a fost răspunsul. Orbul a fost vindecat în ziua de sabat. După părerea mea, Isus a procedat astfel în mod intenţionat pentru a încălca legea fariseilor! Era un ghiont intenţionat la adresa nebuniei legalismului lor.

Ipocrizia acestor legaliști este în mod clar revelată prin reacția lor față de vindecarea acestui bărbat. S-au bucurat împreună cu acel om când acesta a putut să vadă pentru prima oară în viaţa lui? Nu. îl laudă pe Dumnezeu pentru minunea aceasta? Nu. Iau în considerare ceea ce Cristos reclama demonstrând autoritatea pe care o avea? Nu. Puţin le păsa de aceste lucruri.“Știm că Omul [Isus] acesta este un păcătos” (Ioan 9:24). Cum ştiau asta? Deoarece, conform tradiţiilor lor, El încălcase sabatul. Ei spuneau "Nu ne duce în confuzie cu fapte sau minuni. Suntem convinşi."

Nu este ridicol? Dar asta este exact ceea ce se întâmplă sub lege. Imediat începi să cauți portițe întrebându-te despre excepții, şi trebuie să începi să le faci din ce în ce mai complicate pentru a acoperi toate situaţiile posibile. Apoi, o dată ce ai construit acest sistem elaborat, eşti obligat să-l aperi împotriva oricărei provocări. La fel ca oricare alt factor, motivaţia celor care L-au omorât pe Isus a fost siguranţa serviciului.

Am consiliat la un moment dat o tânără numită Lisa, care avea o problemă unică. Mi-a spus că nu putea să meargă la cumpărături. Am întrebat-o de ce. “Am crescut într-un grup foarte strict unde nu ni se permitea niciodată să ascultăm muzică seculară” mi-a răspuns. “De fapt, ne spuneau că “ diavolul a inspirat toată muzica care nu vorbește despre Isus. Ne-au spus că vom merge în iad dacă ascultăm mult timp orice fel de muzică, la radio sau casete, așa că nu am ascultat niciodată.”
“Dar problema este...” a continuat ea, “...că în aproape toate magazinele se pune muzică. Zilele trecute am mers la un magazin de haine și se difuza postul de radio cu muzică pe jumătate country. Am început să transpir și m-am simțit atât de vinovată încât a trebuit să plec – deși acum știu că Dumnezeu nu este așa!”
Deși Lisa, o femeie de 28 de ani, a ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Isus Cristos, într-un mod personal, îi era încă extrem de greu să dea la o parte acea stare de la început. Îți poți imagina? Să nu poți merge nici măcar la cumpărături din cauza sentimentelor intense de vinovăție? Asta e robie!

Când creștinii trăiesc sub lege, rezultatele sunt aceleași ca întotdeauna. Și nu contează dacă încerci să trăiești la înălțimea legilor lui Dumnezeu, a legilor făcute de oameni sau a standardelor auto-impuse. Rezultatul va fi teamă, vinovăție și sentimente de condamnare. Vei experimenta o incapacitate de a-L iubi pe Dumnezeu sau pe oameni. Cum poți iubi un Dumnezeu pentru care muncești ca să-L mulțumești, dar
niciodată nu poți? Iar atunci când simți în mod continuu vină și condamnare, cum poți fi bun și iertător cu alții? Când se pare că fac bine, îi invidiezi! Când eșuează, îi judeci. La urma urmei, de ce ar trebui să te eliberez din cârlig din moment ce
Dumnezeu mă lovește ori de câte ori o dau în bară? Aceasta este gândirea sub lege.

Fiind sub lege, nu experimentezi niciodată pace sau odihnă în viața creștină. De ce? Pentru că munca ta nu se termină niciodată. Rezultă într-o “neliniște spirituală”, în care cauți întotdeauna “ceva mai mult” care să-ți transforme viața creștină în realitate. Întotdeauna e după colț: la următorul seminar, în următoarea carte, în a găsi acea experiență spirituală – neodihnindu-te niciodată în Cristos, în El Însuși
care locuiește în tine, care deja a făcut totul, care ți-a dat deja tot ceea ce ai nevoie.

Este necesară o singură lege pentru a strica deplinătatea harului. Nu poți avea încredere în același timp și în ceea ce faci tu și în ceea ce Cristos a făcut!

Suntem copiii preaiubiți, acceptați, ai lui Dumnezeu, chemați să-L experimentăm pe Isus Cristos trăind în și prin noi în fiecare zi. Viața din belșug nu este “pie-in-the-sky” (o promisiune în cer, în timp ce continui să suferi în viața aceasta) sau o teorie nebuloasă. Este reală și este pentru noi, să ne-o însușim, dacă doar am crede. Să nu ne liniștim cu ceva mai puțin decât atât!

Bob George

NU ESTE NECESAR...SĂ CONTINUI SA TE GÂNDEȘTI LA PĂCATELE TALE, PENTRU A LE EVITA!

Există o obsesie foarte mare în felul în care se tratează cu păcatul în biserica modernă din întreaga lume. A ajuns atât de departe încât aș numi-o chiar “idolatrie”. Unii creştini vorbesc şi se gândesc mai mult la păcat decât la Însăși Persoana lui Cristos. Cineva ar putea întreba "Dar nu trebuie să ne concentrăm pe a avea victorie asupra păcatelor noastre?"

Biblia spune că Isus Cristos a pus capăt păcatelor prin jertfa Sa, Evrei 10:14-18. Aceasta este realitatea pe care trebuie s-o trăim. Păcatul nu-L sperie pe Dumnezeu pentru că l-a învins deja la cruce o dată pentru totdeauna. Păcatul nu afectează natura lui Dumnezeu pentru că El este sfânt. Atunci, de ce pierdem timpul făcând din păcat obiectul atenţiei noastre?

Noi creştinii ştim că Dumnezeu a rezolvat problema păcatului prin sângele lui Cristos, Evrei 9:22b, ceea ce înseamnă că a şters vina şi ruşinea. Dar am experimentat încă ceva: am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului Său o dată pentru totdeauna, Evrei 10:10.

Înseamnă mai mult decât iertare: prin trupul lui Cristos tu şi cu mine experimentăm o identitate nouă; prin naşterea din nou am devenit copii ai lui Dumnezeu şi am fost schimbaţi din oameni păcătoşi în sfinţi. Aceasta înseamnă că, fiind făpturi noi, am fost făcuţi curaţi şi sfinţi înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Atunci când El a luat toate păcatele noastre asupra trupului Său, El a spus : "S-a sfârşit!" şi înseamnă exact acest lucru! Acum trebuie să ne concentrăm asupra lui Cristos, nu asupra noastră, nici asupra păcatelor noastre; Biblia spune că a ne îndrepta privirile spre lucrurile firii/cărnii, este moarte, dar cei care privesc lucrurile Duhului au viaţă şi pace, Romani 8:6-7. Astfel că dacă vrem să umblăm în victorie asupra păcatelor, nu trebuie să ne concentrăm asupra ispitei de a păcătui, ci asupra Însăși Persoanei lui Cristos.

În Coloseni 3, Pavel spune că am fost înviaţi împreună cu Cristos şi trebuie să căutăm lucrurile de sus, acolo unde Cristos este aşezat la dreapta Tatălui. Priviţi la lucrurile de sus, deoarece viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, Coloseni 3:1-3.

Pe măsură ce ne concentrăm asupra lui Cristos, vom experimenta faptul că atracţia faţă de ispită nu ne mai ţine prinşi în capcana seducţiei sale, ci va ajunge să fie din ce în ce mai slabă. Biblia spune că Isus Cristos este Tăria noastră. O cântare pe care obişnuiam să o cânt mai demult spune: "Aţinteşte-ţi ochii la Isus, cel plin de har şi dragoste, iar ce este pământesc nu va mai avea valoare, în lumina Domnului nostru slăvit". Deja a fost prezentată jerta perfectă pentru păcatele noastre, iar Biblia spune că din acest motiv nu mai trebuie să trăim readucând în conştiinţa noastră toate păcatele noastre, Evrei 10:1-2. Acum trăim conştienţi de Cristos, Dreptatea noastră!

“Libertatea creştinului”

"Fiind făcuţi liberi faţă de păcat, aţi devenit robi - slujitori ai dreptăţii. Fiind făcuţi liberi faţă de păcat, acum aveţi ca rod sfinţirea."- Romani 6:18,22.
"Dar acum am fost eliberaţi de Lege"- Romani 7:6.
"Legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de sub legea păcatului şi a morţii"- Romani 8:2.

Libertatea este considerată în Scripturi ca fiind cel mai mare privilegiu al copilului lui Dumnezeu. Nu există nimic în istorie pentru care naţiunile să facă sacrificii măreţe, ca pentru libertate. Sclavia este cea mai joasă condiţie în care omul se poate scufunda, pentru că în ea, el nu mai dispune de el însuşi. Libertatea este cea mai adâncă nevoie a naturii sale.
Atunci, a fi liber este condiţia în care orice se poate dezvolta potrivit legii naturii sale, care este în conformitate cu dispoziţia sa. Fără libertate nimic nu poate ajunge la ce îi este destinat sau nu poate deveni ceea ce ar trebui. Acest lucru este adevărat atât pentru animal cât şi pentru om, corporal şi spiritual. De aceea a ales Dumnezeu în Israel, răscumpărarea din sclavia Egiptului în libertatea glorioasă a poporului lui Dumnezeu, ca şi modelul veşnic de răscumpărare din sclavia păcatului, în libertatea copiilor lui Dumnezeu. (Exod 1:14; 4:23; 6:5; 20:2; Deut. 24:8) Bazat pe aceasta, Isus a spus pe pământ: "Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi". Sfânta Scriptură ne învaţă să stăm fermi în libertatea cu care ne-a eliberat Cristos. O privire corectă asupra acestei libertăţi, deschide una dintre cele mai mari glorii ale vieţii pe care harul lui Dumnezeu le-a pregătit pentru noi. (Ioan 8:32,36; Gal. 4:21,31; 5:1)

În trei pasaje din Epistola către Romani, în care se tratează sfinţirea, se vorbeşte de trei ori despre o eliberare. Este eliberare de sub păcat în capitolul 6, eliberare de sub lege în capitolul 7, eliberare de sub legea păcatului în capitolul 8.

Eliberarea de păcat (Rom. 6:7,18,22). Păcatul este reprezentat ca puterea care domneşte peste om, sub care el este adus şi luat captiv şi care îl determină să fie sclavul răului.(Ioan 8:34; Rom. 7:14-23; 2Petru 2:19) Prin moartea lui Cristos şi în Cristos al credinciosului, care este una cu El, el este eliberat pe deplin de sub stăpânirea păcatului: deja nu mai are putere asupra lui. Dacă deci, el încă păcătuieşte, este pentru că, necunoscându-şi libertatea prin credinţă, încă permite păcatului să domnească asupra lui. Dar dacă, prin credinţă el acceptă pe deplin ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu confirmă, atunci păcatul nu mai are putere asupra lui: el iese victorios prin credinţa că este eliberat de sub păcat. (Rom.5:21; 6:12,14)

Apoi avem eliberare de sub lege. Aceasta ne conduce mai adânc în viaţa harului, decât eliberarea de sub păcat. Conform Scripturii, legea şi păcatul merg mereu împreună. " Puterea păcatului este legea." Legea nu face altceva decât să arate încălcarea ei mai mare. (Rom.4:15; 5:13,20; 7:13; 1Cor.15:56) Legea este semnul păcătoşeniei noastre, nu ne poate ajuta împotriva păcatului, dar cu cerinţele ei la o ascultare perfectă, ne dă iar, fără speranţă pe mâna puterii păcatului. Creştinul care nu discerne că a fost eliberat de sub lege, va rămâne totuşi întodeauna sub păcat.(Rom. 6:15; 7:5)
Cristos şi legea nu pot domni peste noi împreună: în orice efort pentru a împlini legea ca şi credincioşi, noi suntem luaţi captivi de păcat. (Rom. 7:5,23) Creştinul trebuie să ştie că este pe deplin eliberat de sub lege, de "tu trebuie" care este peste noi şi fără noi: atunci pentru prima dată el va şti ce înseamnă să fii eliberat de păcat.

Apoi este de asemenea şi eliberarea de sub puterea păcatului, eliberare actuală de sub puterea păcatului în membrele noastre. Ceea ce noi avem în Cristos, eliberare de sub păcat şi de sub lege, este însuşit pentru noi în interior de către Duhul Sfânt. "Legea Duhului vieţii lui Cristos m-a eliberat de sub puterea păcatului şi a morţii." Duhul Sfânt în noi, ia locul legii peste noi. "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu sunteţi sub lege." A fi liber de sub lege nu este ceva extern, ci are loc în funcţie de măsura în care Duhul Sfânt obţine stăpânirea în noi şi ne conduce. " Acolo unde este Duhul Domnului este libertate." După cum legea Duhului domneşte în noi, noi suntem făcuţi liberi de sub lege, de sub legea păcatului. Noi suntem apoi liberi să facem ceea ce noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, am face cu dragă inimă, liberi pentru a-L sluji pe Dumnezeu. (2Cor. 3:17; Gal 5:18)
Liber exprimă condiţia în care nimic nu mă împiedică în a fi ceea ce aş fi şi ce ar trebui sa fiu. Cu alte cuvinte, liber înseamnă să fii capabil să faci ce ai face. Puterea păcatului asupra noastră, puterea legii împotriva noastră şi puterea legii păcatului în noi ne împiedică. Dar acel care stă în libertatea Duhului Sfânt, acela este cu adevărat liber, nimic nu-l poate preveni sau împiedica din a fi ceea ce ar fi şi ce ar trebui să fie. La fel cum natura unui copac este sa crească în sus şi, de asemenea, creşte pe măsură ce acesta este liber de orice obstacole, aşa un copil a lui Dumnezeu creşte spre ce ar trebui şi va fi aşa. Şi după cum Duhul Sfânt îl conduce în această libertate, acolo izvorăşte conştiinţa plină de bucurie a puterii lui pentru viaţa de credinţă. El strigă bucuros: "Pot totul în Cristos care mă întăreşte." " Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna în carul Lui de biruinţă." Fiul lui Dumnezeu, uns cu Duhul lui Dumnezeu ca să anunţe eliberarea celor captivi, m-a făcut şi pe mine liber. Lasă ca Duhul vieţii în Tine, Doamne, să mă facă liber de sub legea păcatului şi a morţii. Eu sunt răscumpăratul Tău. O, lasă-mă să trăiesc ca şi eliberatul Tău, care nu este împiedicat de nimic pentru a Te sluji. Amin.

1. Libertatea creştinului se extinde în toate domeniile vieţii lui. El este liber faţă de instituţii şi învăţături ale oamenilor. "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ: nu deveniţi acum robi ai oamenilor." (1Cor. 7:23; Col. 2:20) El este liber în raport cu lumea, şi în a folosi ceea ce-i dă Dumnezeu: el are puterea să posede sau să renunţe la ce primeşte, să se bucure sau să sacrifice.

2. Această libertate nu este fără o lege. Noi suntem liberi de sub păcat şi de sub lege pentru a-L sluji pe Dumnezeu în Duh. Noi nu sunem sub lege, dar ne dăm pe noi înşine, cu o alegere liberă, Aceluia care ne-a iubit. (Rom. 6:18; Gal. 5:13; 1Petru 2:16) Nu sub lege, dar nici fără lege; ci în lege; o nouă şi o mai înaltă lege, "legea Duhului de viaţă", "legea libertăţii", ‚legea scrisă în inimile noastre, este modelul şi regula noastră. (1Cor. 9:21...) În acest ultim pasaj traducerea ar trebui să fie ‚"legaţi de Cristos printr-o lege".

3. Această libertate subzistă din şi în Cuvânt: cu cât mai mult locuieşte Cuvântul în mine, şi adevărul locuieşte în mine, cu atât devin mai liber. (Ioan 8:31,32,36)

4. Libertatea se manifestă pe ea însăşi în dragoste. Sunt liber faţă de lege, faţă de oameni, faţă de instituţii, pentru a mă putea da acum, ca şi Cristos, pe mine însumi pentru alţii.( Rom. 14:13,21; Gal. 5:13; 6:1)

5. Această libertate glorioasă de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru în dragoste, este un lucru spiritual. Noi nu putem nicidecum să ne-o însuşim sau să o atragem către noi în vreun fel. O putem cunoaşte doar printr-o viaţă în Duhul Sfânt. "Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." "Dacă sunteţi conduşi de Duhul, nu mai sunteţi sub lege." Este Duhul Sfânt Cel care eliberează. Să-I cedăm Lui pentru a ne introduce în această libertate glorioasă şi eficace a copiiilor lui Dumnezeu. Duhul vieţii în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.’

Andrew Murray

Gândirea Duhului

Ungerea Duhului Sfânt este darul lui Dumnezeu pentru fiecare prunc în Hristos (1 Ioan 2:18-20, 27). Când L-am primit pe Hristos ca şi Cap am primit şi ungerea...Ioan ne spune despre ungere ca fiind ceva interior, comunicând chiar pruncilor în Hristos învăţătura despre "orice lucru - însemnând că nu numai în legătură cu Scriptura."

Ce vreau să spun? Să luăm o ilustraţie pratică. Să presupunem că vreau să ştiu ce să fac: să merg sau să nu merg în Hong-Kong într-o călătorie? Cum mă hotărăsc? Caut un verset din Scriptură, sau sfatul prietenilor? Sau mă gândesc la părţile pozitive şi cele negative? Nu! După cum am mai spus deseori, esenţialul vieţii noastre nu este "bun sau rău", ci ungerea. "Este implicat Duhul Sfânt în aceasta? Pe măsură ce caut să rezolv situaţia, inima mea este goală sau plină?" Nu este vorba despre sentimente sau comparaţie, ci despre o examinare îndreptată către Dumnezeu: "Mă convinge Duhul dându-mi viaţă? Mă asigură El că este buna plăcere a Tatălui în a face pasul acesta?" Este singurul test sigur. Deşi ceea ce alegem poate fi corect în sine, ceea ce contează cu adevărat este ca Duhul să ne mişte în acea direcţie.
În aceasta constă simplitatea în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Nu este nevoie de prea multe întrebări. Neascultarea faţă de ungere va rezulta foarte curând într-un timp cu Domnul care nu mai este bun, în timp ce gândirea Duhului este întotdeauna viaţă şi pace (Rom. 8:6).

Pentru că Duhul este Unul, când copiii Lui se mişcă conduşi de El nu există probleme în legătură cu părtăşia. Pentru că Trupul cunoaşte o singură lege: cea a ungerii. Regulile sunt bune în societate, dar nu în Trup. Fariseii erau fundamentalişti în ceea ce priveşte litera Vechiului Testament. Trăiau după Literă, cunoşteau legile - tot aşa, am putea crede şi noi, că le cunoaştem. Dar dacă faptul de a cunoaşte aceste legi ne face să înăbuşim, la fel ca şi Saul din Tars, vocea Duhului Sfânt? E adevărat, acesta cunoştea legea, dar nu ştia nimic despre Fiul Omului din cer. Iar a stinge Duhul înseamnă a înăbuşi însăşi faptul de a fi conştienţi de viaţa împreună cu Omul ceresc. Înseamnă a strica relaţia noastră cu Capul, la fel de îngrozitor ca şi cazul în care o afecţiune a unui nerv dintr-un mădular îl separă pe acesta de controlul eficient al centrilor mai importanţi. Să facem asta şi în curând, la fel ca şi Saul, vom sufla ameninţări şi ucidere.
Viaţa lui Saul de părtăşie a început când a spus: "Doamne, ce vrei să fac?" Acesta este secretul. "A te ţine strâns de Cap " înseamnă a asculta de Hristos prin Duhul. A-L urma pe Duhul Sfânt înseamnă a te supune lui Hristos în toate. Duhul nu va impune niciodată această ascultare membrelor, dar cei care trăiesc conform ungerii se vor supune întotdeauna, în mod natural şi cu bucurie lui Hristos şi făcând aceasta îşi vor descoperi unitatea. Oh, să-L vadă atunci ca Domn pe deplin!

Watchman Nee ( What Shall This Man Do?)

Care este rolul legii în lumea de azi?

Aceia care spun că nu există un scop pentru legea lui Dumnezeu în lumea de azi, nu înţeleg învăţăturile Scripturii cu privire la aceasta. Dumnezeu foloseşte azi legea pentru a-i face pe necredincioşi să-şi dea seama că sunt păcătoşi şi că au nevoie de un Salvator. Luaţi în considerare următoarele versete:
“De aceea, nimeni nu va fi considerat neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului.” (Rom. 3:20)
“În plus, Legea a venit pentru ca păcatul să abunde; dar unde păcatul abundă, acolo harul abundă şi mai mult” (Rom. 5:20)
“Astfel, Legea ne-a fost un pedagog spre Hristos, ca să fim neprihăniţi prin credinţă.” (Gal. 3:24)
“Ţepuşul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea” (1 Cor.15:56)
“Căci, cine împlineşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10)
Legea are un scop precis pentru lumea din ziua de azi dar nu în viaţa creştinului.

Cu privire la 1 Ioan 1:9, ar trebui sa ne mărturisim păcatele pentru a fi iertaţi?

Una din cele mai comune neînţelegeri în creştinismul de azi, este că trebuie să mărturisim continuu păcatele noastre pentru a fi iertaţi. Această credinţă este contrară cu întreaga învăţătură din Scriptură. Înseamnă aceasta că nu este importantă? Categoric NU! Nu ne opunem mărturisirii! Noi credem că, creştinii, trebuie să-şi mărturisească păcatele. Totodată credem că doctrina biblică despre mărturisire trebuie înţeleasă într-un mod corect.
„A mărturisi” este forma greacă a cuvântului „homologeo” care literal înseamnă „acelaşi cuvânt”. Cel mai comun este tradus cu „a spune acelaşi cuvânt”. Când noi mărturisim păcatele noastre lui Dumnezeu, intrăm într-un acord cu el că am păcătuit, în conformitate cu Cuvântul Său. Aşa că mărturisirea nu este a veni la Dumnezeu şi a spune: „Oh Doamne, am păcătuit, sunt murdar, întinat, stricat, nu sunt bun, te rog mai iartă-mă încă o dată!”. Adevărata mărturisire este aşa: „Tată, sunt de acord cu Tine că am păcătuit, mulţumesc că sunt iertat şi Te rog să îmi aminteşti de realitatea părtăşiei pe care cu adevărat o am cu Tine!”. Este important să înţelegem că mărturisirea este în primul rând pentru noi.
Când o persoană crede în Hristos ca Salvator personal, sunt iertate în mod total toate păcatele, trecute, prezente şi viitoare. Coloseni 2:13 spune: „Pe voi, care eraţi morţi în păcatele voastre şi în firea voastră necircumcisă, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate păcatele”. În această lumină, vedem că 1 Ioan 1:9 nu este o condiţie a promisiunii. Nu trebuie să păzim şi să mărturisim păcatele noastre pentru a fi iertaţi, ci ca şi creştini rămânem în iertarea lui Dumnezeu. Cuvintele pentru „iertare” sunt „hina aphei” în greacă şi la modul conjunctiv este „aoristao”, indicând un act singular cu rezultate infinite şi nu un proces. Când ne încredem în Hristos suntem iertaţi pentru totdeauna, mărturisirea este prevăzută pentru noi de harul lui Dumnezeu. Luaţi în considerare această traducere liberă a versetului din 1 Ioan 1:9 „Atât timp cât suntem de acord cu Dumnezeu că încă păcătuim, el ne aminteşte că încă este credincios şi drept că ne-a iertat deja toate păcatele noastre şi El într-un mod continuu ne menţine curaţi de orice nedreptate” (compară 1 Ioan 1:9 şi 1:7).

Dacă am fost iertaţi de păcatele noastre trecute, prezente şi viitoare când am fost mântuiţi, poate aceasta să ne ducă la un stil de viaţă păcătos?

Aceasta nu este o întrebare nouă. De fapt aceasta era preocuparea oamenilor din zilele lui Pavel, „să continuăm în păcat pentru ca harul să se înmulţească?” (Romani 6:1). Ajungând să înţelegem iertarea totală, niciodată aceasta nu ar trebui să-l conducă pe creştin la un stil de viaţă păcătos. În realitate, opusul trebuie să fie adevărat. Când un fiu de Dumnezeu îşi dă seama de iertarea sa totală înaintea unui Dumnezeu Sfânt, el nu va mai vrea să păcătuiască. Deşi este adevărat că cel creştin are libertatea de a păcătui dacă vrea, creştinul care are privirea pusă în Isus nu vrea să păcătuiască. Regulile, religiozitatea şi disciplina personală nu ne vor îndepărta de păcat, dar o relaţie de dragoste cu Isus, da, o va face!

Se presupune că trebuie să trăim/ păzim cele zece porunci azi?

Răspunsul la această întrebare este NU ! Chiar din timpul în care Dumnezeu a dat poruncile lui Moise în formă codificată, El ştia că umanitatea nu putea să le împlinească. Dar Dumnezeu a dat poruncile umanităţii pentru ca oricum, să-l aducă pe om pe genunchi prin frustrare şi pentru a-l face pe om să-L caute pe Însuşi Dumnezeu. Chiar sub Vechiul Testament, a fost dorinţa lui Dumnezeu ca fiinţele umane să aibă o relaţie personală cu El (Exod 13:7-16, Ps.37:4, Ier.9:23-24). Astăzi, Dumnezeu vrea ca focusul creştinului din Noul Testament să fie Hristos ca Viaţă, şi nu Legea codificată.

Isus a spus, învăţându-ne să ne rugăm, că dacă iertăm pe ceilalţi atunci Dumnezeu ne va ierta şi pe noi. Pare a fi o contradicţie, cum se împacă?

Rugăciunea Domnului (sau mai bine zis, rugăciunea model) se găseşte în Matei 6:9-13 şi în Luca 11:2-4. În aceste versete Isus învaţă că vom fi iertaţi doar dacă noi iertăm pe alţii. Aceasta pare a contrazice natura necondiţionată a harului şi a iertării absolute. Soluţia rezidă în a ne gândi la Isus slujind în planul răscumpărător al lui Dumnezeu. Isus a slujit sub lege. El a zis în Matei 5:17, „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez legea sau profeţii; nu am venit să stric ci să împlinesc.”. În timpul lucrării Sale pământeşti, Isus a funcţionat sub Vechiul Legământ al Legii. Noul Legământ a fost iniţiat prin moartea lui Isus la cruce. Prin urmare, modalitatea noastră de a ne relaţiona cu Dumnezeu s-a SCHIMBAT după cruce şi iniţierea Noului Legământ. Aşa că creştinul, de această parte a crucii, este total iertat (trecut, prezent şi viitor) în momentul mântuirii.

Cum ajunge un om să înţeleagă harul lui Dumnezeu în viaţa creştină?

Plinătatea harului lui Dumnezeu în viaţa creştină nu se poate înţelege separat de revelaţia lui Dumnezeu. Unele din cuvintele cele mai profunde pe care Isus le-a spus se găsesc în Luca 10:21-22 - “În ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, în afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, în afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”. Am ajuns să înţelegem adevărul spiritual numai în timp ce ne este revelat de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Revelaţia este o teamă spirituală a adevărului şi vine doar din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne revelează harul Său în timp ce noi Îl căutăm într-un mod umil. Vezi de asemenea Matei 16:16-17 şi Gal. 1:11-12.

Unii preferă să folosească cuvântul “a ilumina” în loc de “a revela” dar totuşi cuvântul “a revela” este mai complet pentru că înseamnă a scoate la lumină ceva ascuns.

Nu mai sunt un păcătos ci un sfânt, perfect în Hristos! Noua mea identitate: 2 Cor. 5:17

A ne înţelege identitatea este absolut esenţial pentru a avea succes în viaţa noastră creştină.

Nimeni nu se poate comporta constant într-un fel care nu corespunde cu felul în care se vede pe sine însuşi. Identitatea noastră în Hristos este adevărul cel mai eliberator pe care-l vom înţelege vreodată.

Se pare că majoritatea creştinilor au un complex spiritual de inferioritate. Deşi Dumnezeu are o părere înaltă despre copiii Săi, aceştia au o părere joasă despre ei înşişi. Felul în care ei îşi percep identitatea este că au fost iertaţi şi mântuiţi prin harul lui Dumnezeu, dar că sunt în continuare doar nişte păcătoşi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, încearcă să trăiască felul de viaţă pe care El îl doreşte de la ei. În opinia lor, comportamentul este cel care le determină identitatea, dar Dumnezeu nu determină identitatea prin comportament ci prin naştere.

O persoană care se naşte în familia lui Dumnezeu primeşte o identitate nouă. Ce zi minunată a fost atunci când am înţeles că a fi păcătos este o identitate, la fel cum a fi sfânt este o identitate! Înţelesul cuvântului „păcătos” este folosit în Scriptură pentru a descrie pe cei care nu au primit darul fără plată al vieţii, oferit de Hristos şi sunt astfel în totalitate robiţi puterii păcatului (substantiv) şi a efectelor lui: practicarea păcatului (verb). Şi totuşi descrierea celui sfânt se găseşte de 63 de ori în Noul Testament, pentru a face referire la cei care au primit darul vieţii lui Hristos, o viaţă eliberată de sub robia păcatului şi care pot alege să nu păcătuiască.

Asta este – secretul a fost descoperit! În tot timpul acesta am avut o criză de identitate! Nu mai trebuie să încerc să-mi schimb comportamentul pentru a mă asemăna cu Hristos! Nu-mi mai bazez identitatea pe comportament. Nu sunt un păcătos care păcătuieşte ci dimpotrivă, sunt un sfânt care uneori alege să păcătuiască. Nu sunt un păcătos salvat prin har ci sunt un sfânt salvat prin harul lui Dumnezeu! Ce fel nou, extraordinar, de a mă vedea pe mine însumi aşa cum El spune! Dacă o criză de identitate a pus stăpânire pe viaţa ta, nu încerca s-o repari ... mai degrabă află singur ce spune Dumnezeu că eşti ... sfânt sau păcătos! Pune-te de acord cu El şi apoi lasă-L să-ţi schimbe viaţa!

Aici sunt scrise 63 de referinţe care confirmă faptul că un creştin a fost făcut perfect în Hristos chiar dacă el mai poate alege să păcătuiască. Aceasta nu minimalizează păcatul, dimpotrivă, ne face să nu ne mai concentrăm asupra lui în timp ce Dumnezeu corectează comportamentul nostru care nu a fost perfect.

Fapte 9:13, 32, 41; 26:10

Romani 1:7; 8:27; 12:13; 5:25, 26, 31; 16:2, 15

1 Corinteni 1:2; 6:1, 2; 14:33; 16:1, 15

2 Corinteni 1:1; 8:4; 9:1, 12; 13:13

Efeseni 1:1, 15, 18; 2:19; 3:8, 18; 4:12; 5:3; 6:18

Filipeni 1:1; 4:21, 22

Coloseni 1:2, 4, 12, 26; 3:12

1 Tesaloniceni 3:13; 5:27

2 Tesaloniceni 1:10

1 Timotei 5:10

Efrei 3:1; 6:10; 13:24

1 Petru 2:5, 9

Iuda 3, 14

Apocalipsa 5:8; 8:3, 4; 11:18; 13:7, 10; 14:12; 16:6; 17:6; 18:24; 19:8

Învăţătura despre har conduce la pasivitate în viaţa creştină?

Unul din lucrurile care de cele mai multe ori sunt rău înţelese cu privire la har, este că învaţă pasivitate în viaţa creştinului. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr! A umbla în har este un stil de viaţă activ, energizat nu prin carne ci prin lucrarea Duhului Sfânt şi a vieţii lui Hristos în interiorul nostru. Să ne uităm la exemplul apostolului Pavel. Pavel s-a încrezut în Hristos pentru a-şi trăi viaţa prin El (Rom. 15:18). Uită-te la descrierea stilului de viaţă a lui Pavel în Col. 1:29: ”Pentru aceasta lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează în mine cu putere”. Apostolul Pavel era activ. Cuvîntul „lucrez” şi „a lupta” în limba originală, vorbeşte de activitate până în punctul de a rămîne fizic epuizat. Şi chiar aşa, lucrarea nu era prin energia cărnii ci după puterea Lui (Hristos), care lucra cu putere în Pavel.

Pavel i-a spus lui Timotei: „întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” (2Tim.2:1).

A merge prin har, înseamnă că creştinul niciodată nu mai păcătuieşte?

În nici un loc din Biblie nu se spune că, creştinul este perfect, fără păcat. Cuvintele lui Ioan în 1 Ioan 1:8 sunt foarte clare: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi”. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că, fiind creştini, puterea păcatului a fost ruptă în viaţa noastră pentru a nu mai păcătui. În Romani 6:12-13, Pavel zice: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca pe nişte instrumente ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi-I lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte instrumente ale neprihănirii.”

Aceasta înseamnă că suntem incapabili de a păcătui? NU! Înseamnă că avem alegerea de a păcătui sau nu, deoarece puterea păcatului a fost ruptă în vieţile noastre. Un studiu atent asupra capitolelor 6 şi 7 din Romani, relevă că deşi vechea noastră natură a murit cănd am fost mântuiţi, încă avem o luptă cu carnea. Carnea este unica modalitate prin care am învăţat să ne împlinim nevoile fără Dumnezeu. Ca şi creştini, acum trebuie să facem o alegere, putem umbla prin carne sau prin Duh (vezi Galateni 5:16-17).

"Oamenii fac ceea ce vor să facă. Nimeni nu are nevoie de o autorizaţie pentru a păcătui. Harul nu este un permis pentru a păcătui ci este puterea care înlătură dorinţa de a vrea să păcătuieşti."

Cum rămâne un creştin în Cristos?

Cuvîntul „a rămâne” semnifică „a continua, în, a locui”. Rămânerea se întâmplă când facem moment după moment, alegerea conştientă de a ne odihni în Hristos şi a lăsa ca El să-Şi exprime viaţa Lui prin viaţa noastră. Poate că expresia clasică a acestui adevăr este în Ioan 15:5 unde Isus zice: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu poartă multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Când Isus zice „nimic” El vrea să zică NIMIC. Ca şi creştini nu am fost chemaţi să luptăm sau să ne obosim lucrând ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Am fost chemaţi să rămânem sau să ne odihnim în El, permiţându-I să producă roada Sa şi fapte bune prin noi. Nu suntem producători de roadă, avem roadă în noi înşine ÎN EL!

În lumina Harului, cum trăim exact viaţa creştină?

Cheia victoriei în Viaţa Creştină se bazează pe cunoaşterea faptului că tu nu poţi trăi viaţa creştină prin propria experienţă sau abilitate! O singură persoană a trăit viaţa creştină aşa cum Dumnezeu a vrut şi aceasta a fost Domnul Isus Hristos! Vestea bună: Isus vrea să trăiască Viaţa Lui victorioasă, viaţa învingătoare prin noi. Probabil nici un verset nu spune mai bine aceasta ca Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc ... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”. Trăim viaţa creştină dând în mod continuu viaţa noastră lui Cristos, încrezându-ne în El pentru a trăi cu însăşi viaţa Lui.

Harul duce la o atitudine de anarhie în viaţa creştină?

Răspunsul simplu la această întrebare este: Nicidecum! Creştinul care cu adevărat merge prin har nu este un om care se opune legii. În schimb, persoana care merge prin har are un mare respect pentru scopul desemnat de Dumnezeu Legii.

În Romani 7:12 Pavel spune: „Aşa că legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună”. Creştinii orientaţi asupra Harului nu sunt legaţi de lege dar, înţeleg că legea nu are loc în viaţa creştinului. Ia în considerare următoarele versete: ”Tot astfel şi voi, fraţii mei, prin trupul lui Hristos aţi murit în ce priveşte legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui care a înviat dintre cei morţi, ca să purtăm roadă pentru Dumnezeu.” (Romani 7:4). „Pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit cărnii, ci potrivit Duhului.”(Romani 8:4). „Ştiind că legea nu este pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie şi necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni...”(1 Tim 1:9).

Ce este Legalismul mai exact?

Legalismul este:

1. Accentuarea literei mai mult decât spiritul legii.
2. A crede în salvarea prin ascultarea Legii mai mult ca prin harul lui Dumnezeu prin credinţă.

Extindem definiţia legalismului ca un sistem de viaţă în care o persoană încearcă să progreseze spiritual sau să câştige acceptarea lui Dumnezeu, bazat pe ceea ce face. Legalismul este focalizat pe comportament şi prin urmare este un sistem de realizări. Legalismul este opusul harului. Harul este un sistem de viaţă în care Dumnezeu ne binecuvintează pentru că suntem în Isus Hristos şi pentru nici un alt motiv. Harul este bazat pe naşterea spirituală, prin urmare este un sistem de a primi. Luăm în considerare următoarele versete: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii făcându-se blestem pentru noi - căci este scris : „blestemat este oricine este atârnat pe lemn”.” (Gal 3:13). „Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii s-a arătat şi ne învaţă ca, tăgăduind nelegiuirea şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (Tit 2:11-12).

Ce înseamnă a umbla prin Har?

Acesta este termenul pe care îl folosim pentru a descrie viaţa creştină aşa cum Dumnezeu a vrut să fie. A umbla prin har accentuează a lăsa însăşi persoana lui Hristos Cel înviat să trăiască viaţa Lui prin noi. O citire atentă a Noului Testament arată clar că noi nu trăim viaţa creştină prin eforturi personale ci prin a rămâne (odihnindu-ne) în Hristos şi permiţându-I a-Şi manifesta viaţa Lui prin a noastră (Ioan 15:5; Romani 15:8; Efeseni 2:8-10; Filipeni 2:13; şi 2 Tesaloniceni 2:13). De-a lungul anilor, mulţi creştini au descris umblarea prin har cu termeni ca: Viaţa Schimbată (Hudson Taylor), Viaţa Permanentă (Andrew Murray), Viaţa Crucificată (L.E Maxwell), Viaţa la Nivelul cel mai înalt (Ruth Paxton), Viaţa Interioară (Hannah Whitall Smith), Viaţa Creştină Normală (Watchman Nee), Viaţa Creştină Victorioasă (Alan Needhan).

ÎNDREPTĂŢIREA LITERALĂ SAU POZIŢIONALĂ?

Dreptate: Starea de conformare perfectă la legile lui Dumnezeu. Un atribut al credinciosului datorită noii sale identităţi în Cristos, pe care il primeşte în momentul mântuirii. Rom. 5:17-19; Fil. 3:9

Îndreptăţirea are de-a face mai mult decât cu o declaraţie sau cu o afirmaţie. Dumnezeu nu doar că ne vede drepţi, dar în mod literal, El ne face drepţi în Cristos. Acest lucru se întâmplă în momentul mântuirii. (2 Cor. 5:21)

O vreme îndelungată, nu m-am putut împăca cu acest mare adevăr învăţat în Biblie. Citeam versetele care spuneau clar că suntem drepţi (Rom. 5:15-18, Ef. 4:24), dar din cauza lipsei de consecvenţă în comportamentul meu, preferam să continuu să spun că “Suntem îndreptăţiţi din punct de vedere poziţional. Doar Dumnezeu ne vede drepţi, dar condiţia noastră este că suntem nedrepţi”.

Vom clarifica imediat greşeala acestui argument. Începând cu fraza “Doar Dumnezeu ne vede drepţi” - la ce se referă? Am putea sugera: Dumnezeu chiar vede ceva ce în realitate nu este acolo? Când luăm în considerare argumentul că un creştin este îndreptăţit din punct de vedere poziţional, nu literal, trebuie să fim cinstiţi din punct de vedere intelectual. Rom. 5:19 corectează ideea de a crede că suntem îndreptăţiţi doar ca poziţie.

“Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi”. (Rom. 5:19) Acest verset prezintă într-un mod foarte simplu veridicitatea îndreptăţirii noastre actuale în Cristos. Pavel ne aminteşte de faptul că în Adam am fost făcuţi păcătoşi, în acelaşi fel în care ni se spune că în Cristos suntem îndreptăţiţi. Conform principiilor hermeneutice de interpretare trebuie să fim consecvenţi în a interpreta Scriptura.

Dacă ultima parte a acestui verset spune că în Cristos suntem îndreptăţiţi doar poziţional, atunci trebuie să interpretăm şi că suntem păcătoşi doar poziţional în Adam. Suntem păcătoşi în mod literal sau poziţional în Adam? Dacă suntem păcătoşi în mod literal, atunci suntem şi îndreptăţiţi în mod literal acum.

Unii spun că acest verset învaţă că vom fi drepţi când vom ajunge în cer. Poate aceasta de asemenea să însemne că o persoană nu ajunge să fie păcătoasă până când nu ajunge în iad? Suntem păcătoşi pur şi simplu pentru că suntem în Adam, iar acum suntem drepţi pentru că suntem în Cristos!

Rom.10:4 Pentru că Cristos este împlinrea legii, pentru ca oricine crede în El să poată primi neprihănirea.

Să nu ne împotrivim adevărului! Dumnezeu spune că suntem drepţi pentru că suntem în Cristos. Acesta este un adevăr literal.

CEEA CE DEJA EŞTI : Liber in Hristos pentru totdeauna

"Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu". Colseni 3:3

De câte ori ai auzit fraze ca:

Trebuie să mori în fiecare zi…
Trebuie să renunţi la omul vechi în fiecare zi...
Nu trebuie să fii sclavul păcatului…

Pe parcursul multor ani în viaţa creştină, am încercat să omor/să dau morţii omul vechi, prin mijlocul a diverse activităţi despre care am fost învăţat. Disciplină, stil de viaţă riguros, reguli religioase, obiceiuri sfinte, etc. Dar doar pentru a ajunge la propria deziluzie spirituală şi a şti că nimic nu se schimbase ci din contră, s-a înrăutăţit.

Aceeaşi problemă o au majoritatea creştinilor din ziua de azi. Încearcă să facă tot ce este posibil, prin propriile puteri, într-un mod sincer, pentru a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu.
Sunt creştini care încearcă să schimbe sau să îmbunătăţească omul vechi când Biblia spune că acesta este răstignit (Gal.2:20). Viaţa mea este o viaţă nouă, nu este în omul cel vechi ci este în Hristos.

Aşa că eu nu trebuie să mor în fiecare zi pentru că Pavel ne aminteşte în Romani 6:7-8 că cel care a murit a fost justificat de păcat. Creştinul nu e necesar să moară faţă de sine însuşi ci să crească în înţelegerea a cine este el în realitate (o creaţie nouă). În acest mod umblăm în Duhul şi nu în acord cu carnea.

Deja nu mai trebuie să renunţ la omul vechi pentru că este mort. Romani 6:6 spune că “ştim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu Cristos”. Nu este efortul de a lupta cu cineva care este mort ci de a accepta realitatea că am fost înviat cu Cristos.

Deja nu mai sunt sclavul păcatului (Romani 6:18), fiind eliberaţi de păcat suntem robi ai dreptăţii. Am fost cumpărat şi scos din piaţa de sclavi ai păcatului şi lăsat liber şi în acest mod fiind parte dintr-o natură nouă.

Cu alte cuvinte, ai încercat să faci ceva ceea ce Dumnezeu deja a făcut. El doreşte ca tu doar să primeşti beneficiile unei lucrări complete, să crezi acest adevăr şi să te bucuri de această libertate. Tu nu poţi face nimic pentru a ajunge să fii ceea ce deja eşti. Hristos este viaţa noastră şi El este în noi! Lasă ca Hristos să trăiască viaţa Lui prin tine pentru a experimenta o victorie continuă.

Trei lucruri măreţe care mi-au schimbat viaţa

Sunt trei lucruri care mi-au revoluţionat viaţa creştină şi umblarea mea: dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, iertarea totală a lui Dumnezeu şi viaţa în care Hristos este centrul.

1. Dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu

“Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit intâi” (1 Ioan 4:19)

Acesta este lucrul care a revoluţionat umblarea mea creştină: a şti că Dumnezeu mă iubeşte orice s-ar intâmpla. Nu mă simt nesigur de dragostea Lui pentru mine. Nu mi-e teamă că se va opri din a mă iubi vreodată. Şi pentru că eu cred că sunt sigur de dragostea Lui pentru mine, dragostea Lui mă constrânge să alerg cu stăruinţă inainte şi pot experimenta mai bine binecuvântările care vin din aceasta, şi anume roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea.

2. Iertarea totală a lui Dumnezeu

Numai când inţelegem iertarea totală a lui Dumnezeu, suntem eliberaţi pentru a primi dragostea Lui. Cred că ar fi aproape imposibil să primim dragostea lui Dumnezeu, dacă nu credem că suntem iertaţi în totalitate de păcatele trecute, prezente şi viitoare.

Domnul spune că “nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre”. El a plătit pentru păcatele noastre. El nu caută să ne condamne mereu şi mereu când păcătuim pentru că “acum deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus” (Romani 8:1). Şi “ Cel care a început in voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Hristos Isus.” (Filipeni 1:6).

Păcatele noastre nu sunt acoperite pentru un timp, ci au fost şterse pentru totdeauna prin sângele Mielului. El nu ne va ţine în seamă păcatele. Aşa că ar trebui să umblăm în bucuria iertării Lui.

3. O viaţă în care Hristos este centrul

Trebuie sa devenim conştienţi de noua noastra poziţie în Hristos, faptul că suntem o creaţie nouă, sfinţiţi, sfinţi, “aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu eşti şi moştenitor prin Dumnezeu (Gal 4:7, vezi şi Romani 6:6-23). 2 Corinteni 5:17, 21 spune “Căci dacă este cineva în Hristos este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus, iată toate s-au făcut noi…Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”.

Când “privim ţintă la Isus” şi nu la păcatul nostru, când ne socotim cu-adevărat morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu in Hristos Isus Domnul nostru, păcatul nu va mai domni în trupul nostru muritor. (Romani 6:11, 12).

O viaţă în care Hristos este centrul, nu o viaţă in care păcatul este centrul, este cea care imi dă puterea spirituală de care am nevoie pentru a trăi pentru Hristos.

Credința mea este bazată pe adevăr sau pe tradiție?

TEST

Mai jos sunt zece concepte legate de credinţă, care nu par să fie discutate de obicei în multe din Bisericile de astăzi. Dar felul în care privim fiecare dintre aceste aspecte, afectează relaţia noastră cu Dumnezeu, creşterea noastră spirituală şi împlinirea în viaţă. Aşa că, pentru fiecare din cele zece concepte, decide care crezi că sunt adevărate şi care sunt false.

1. Creştinii ar trebui să-I ceară lui Dumnezeu să-i ierte şi să-I curăţească atunci când păcătuiesc. Adevărat sau Fals.

2. Creştinii ar trebui să-şi rededice vieţile atunci când păcătuiesc din nou.

Adevărat sau Fals.

3. Dumnezeu ne acceptă în conformitate cu comportamentul nostru.

Adevărat sau Fals.

4. Atunci când păcătuim împotriva lui Dumnezeu, nu mai suntem în

părtăşie cu El până când nu ne pocăim. Adevărat sau Fals.

5. Legea Vechiului Testament este scrisă în inimile creştinilor aşa

că vrem să ascultăm de ea. Adevărat sau Fals.

6. Biblia spune că Victoria creştină vine atunci când îmi schimb

comportamentul. Adevărat sau Fals.

7. Creştinii vor da socoteală pentru păcatele lor la scaunul de

judecată al lui Cristos. Adevărat sau Fals.

8. Ca o persoană să devină creștină, trebuie să-și dăruiască viaţa

lui Cristos. Adevărat sau Fals.

9. Dumnezeu se mânie pe noi atunci când păcătuim împotriva Lui

în mod repetat. Adevărat sau Fals.

10. Dumnezeu se uită la noi ca şi când am fi drepţi, chiar dacă

în realitate nu suntem. Adevărat sau Fals.